De cand cu e-mail-ul asta, viata noastra nu mai are nimic din epoca romantica a scrisorii in plic, parfumata sau nu, adusa de postasul cu tolba. Nu mai poti sa faci o miscare fara e-mail-ul asta. Sau mail-ul, pentru ca-n stilul nostru de a prescurta cuvintele doar atat a mai ramas din el. Si eu am o adresa de "mail" publicata in ziar, si eu folosesc acest mijloc de informare cand e vorba de lucruri importante, proiecte, articole si chiar scrisori. Dar de aici pana la "mail-ul" de fiecare zi, mail-ul trimis de dragul de a fi trimis, de dragul de a fi la moda e cale lunga.
Ma suna un prieten. "Ce faci?", "Bine!", "Vezi ca iti trimit un mail! Sa ma suni dupa ce-l primesti!". Deschid calculatorul si citesc: "Trebuie sa vorbim neaparat!". Sau: "Compania noastra ar vrea sa va faca o propunere. Aveti adresa de mail. Bun, atunci o sa va trimit un mail!". A inceput sa devina treaba asta cu mail-urile un fel de joc de societate in care se inghesuie toti cei care au, n-au ce face trimit mail-uri. Si le trimit ca sa le trimita! Fara un scop anume. Fara sa-ti dai seama de la bun inceput, fara sa vrei intri si tu in joc si incepi sa trimiti mail-uri. Va dati seama cati pasionati de treaba asta "mailisti" sa le spunem, trimit mail-uri in momentul in care cititi aceste randuri? Eu zic sa lasati articolul meu si sa dati fuga sa trimiteti un mail!
Ma intalnesc intamplator cu o prietena. Nici nu apucam bine sa ne pupam, ca o si vad rupandu-se de langa mine, spunandu-mi cu un zambet larg: "O sa-ti trimit un mail! OK?". Si-mi spune lucrul asta ca si cand pentru el ne-am fi intalnit, fie si intamplator, ca si cand ardeam de nerabdare sa-mi trimita mail-ul ei. Realizez cand scriu acest articol ca mail-ul a devenit instrumentul perfect de a amana un lucru sau de a nu-l face. Trimiterea unui mail, chiar daca nu rezolva problema pentru care a fost trimis, este totusi dovada
