Mesajul a fost trimis. Multumesc!

In Constanta exista 800 de persoane de peste 100 de ani

Publicat in Ziua Constanta, marți 2 noiembrie 2004 ·

CJP a incins spiritele in randul pensionarilor

Specialistii Casei Judetene de Pensii s-au intalnit ieri cu pensionarii * Discutiile principale s-au axat pe hotararea 1550 din 2004, privind evaluarea si recalcularea pensiilor * La finalul discutiilor, pensionarii au declarat ca nu s-au lamurit deloc cu privire la ce presupune aceasta hotarare * Potrivit primelor concluzii, reprezentantii CJP au declarat ca cei care s-au pensionat in anii `50 vor beneficia de o crestere a pensiei cu 35%, cei care s-au pensionat in `60, de o majorare cu 25 de procente, iar cei care au devenit pensionari in anii `90 vor avea o crestere de 15% Casa Judeteana de Pensii Constanta a organizat, ieri, la Casa de cultura o intalnire cu pensionarii pe marginea hotararii 1550 din 2004 potrivit careia pentru toate categoriile de pensii stabilite anterior datei de 1 aprilie 2001 se va aplica recalcularea acestora, utilizandu-se modalitatea de calcul prevazuta de Legea nr. 19/2000. La momentul inceperii discutiilor sala s-a dovedit neincapatoare, o parte dintre pensionari neavand locuri. La actiune a participat, Tudora Craciun, director al CJP Constanta precum si reprezentanti ai altor institutii constantene, precum Protectia Sociala si AJOFM. Tudora Craciun a prezentat mai intai realizarile institutiei pe care o conduce in perioada 2001-2004. In acest timp o parte dintre cei din sala, mai putin rabdatori au parasit incaperea. Imediat au urmat discutiile legate de hotararea 1550. In prima faza, Tudora Craciun a prezentat modul de clacul si de evaluare pe care il presupune actul normativ, iar in a doua faza pensionarii au adresat intrebari pentru a-si lamuri neclaritatile. Majoritatea erau nemultumiti de faptul ca la telefonul pus la dispozitie la nivel central nu raspunde nimeni si ca nu au primit inca acasa scrisoare prin care sunt informati de intreaga operatiune. Tudora Craciun a declar

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 12 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 8 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 10 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 9 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 8 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°