"Era pe vremea lui Florin Georgescu cand m-am trezit cu conturile blocate si cu o amenda. M-am dus la Ministerul de Finante sa contest aceasta decizie si acolo era director un domn pe care-l chema Capdefier, care mi-a respins contestatia", a povestit, investitorilor straini, liderul PNL Calin Popescu Tariceanu pataniile sale in calitate de om de afaceri.
Tariceanu, care i-a facut pe investitori sa zambeasca intelegator, a spus ca, pana la urma, a invins Ministerul de Finante, intr-un proces in contencios administrativ.
Cu aceasta povestire, liderul liberal le-a transmis, ieri, membrilor Consiliului Investitorilor Straini (CIS) ca, daca Alianta PNL-PD va ajunge la guvernare, va imbunatati mediul de afaceri din Romania, va reduce fiscalitatea si va schimba Codul Muncii astfel incat aceasta lege sa nu fie doar pe placul sindicatelor.
Aflat alaturi de Tariceanu, liderul PD Traian Basescu a promis - intr-o engleza corecta, dar cu un accent asemanator cu cel al actualului sef al statului, Ion Iliescu - ca Alianta va schimba "very fast" (foarte repede) Romania.
El a afirmat fara nici o ezitare ca firmele care nu mai pot fi revigorate vor fi inchise, ca este un adversar al Agentiei Nationale pentru Locuinte, care "distorsioneaza" piata si a promis ca, in calitate de presedinte al Romaniei, nu va ezita sa se implice in problemele comunitatii de afaceri.
"Singurul dusman la adresa sigurantei nationale mai poate fi coruptia", a aratat Basescu, care apoi a explicat investitorilor straini ca, din aceasta perspectiva, va interveni ca nici o firma sa nu fie supusa unui tratament discriminatoriu care are "coruptia ca motor".
Singurul moment al intalnirii de ieri in care comunitatea oamenilor de afaceri si liderii Aliantei D.A. nu au fost in consens a fost cel in care Traian Basescu a anuntat ca se pregateste o am