În viaţa literară din România se extinde un obicei ruşinos: regizarea succesului. Pe mulţi autori nu-i mai interesează să-i emoţioneze pe cititori, să-i cucerească, să se facă admiraţi de ei, ci să li se recunoască, formal, calitatea de scriitori (pe care o şi menţionează, de altfel, pe cărţile lor de vizită).
Fiecare etapă a recunoaşterii acestei calităţi este parcursă cu tenacitate şi uneori cu o agresivitate primitivă, care strică farmecul vieţii literare. Competiţia liberă a valorilor este înlocuită de o competiţie trucată, cu un rezultat cunoscut dinainte.
De fapt, sintagma "regizarea succesului" este prea elegantă pentru a defini fenomenul. Este vorba, în realitate, de strădania unor autori de a obţine succesul cu forţa, inspirând frică sau greaţă celor care urmează să se pronunţe asupra textelor lor. Nu se mai practică seducţia, ci violul.
Acţiunea de tâlhărie-cerşetorie începe cu luarea cu asalt a redacţiilor revistelor literare. Solicitanţii se poartă ca şi cum ar fi venit la o primărie pentru a-şi cere un drept al lor, inalienabil. Ei uită că este vorba de instituţii particulare, care pot accepta sau refuza să-i publice în funcţie de raportul cerere-ofertă de pe piaţa literară.
Redactorul de la o revistă literară nu are imunitate nici când se află în afara redacţiei. Tratat ca un cititor de serviciu cu program non-stop, el este oprit pe stradă sau i se telefonează acasă la orice oră din zi şi din noapte, indiferent de starea lui de spirit şi de împrejurare.
(în ceea ce mă priveşte, am povestit adeseori ce păţesc din cauza profesiei mele de critic literar. Reiau numai câteva exemple. Un autor cu care nu mai vreau să am de-a face, pentru că e prost-crescut, m-a obligat să primesc un manuscris al lui, băgându-mi-l cu forţa în buzunar şi somându-mă să-l citesc, întrucât în asta ar const
