•Gheorghita Corbu va supune dezbaterii cele 15 proiecte SAPARD pentru care a fost necesara prelungirea termenului-limita de finalizare a lucrarilor
Maine, la Iasi se va afla Gheorghita Corbu, directorul Agentiei SAPARD, care, alaturi de coordonatorii locali ai programului de dezvoltare rurala, va analiza stadiul lucrarilor derulate in judet. Mai precis, Corbu va supune dezbaterii cele 15 proiecte SAPARD pentru care a fost necesara prelungirea termenului-limita de finalizare a lucrarilor. Pentru unele din aceste 15 proiecte, Agentia SAPARD a admis prelungirea termenului de predare cu inca o luna, pana la data de 30 noiembrie, in vreme ce pentru alte lucrari termenul a fost amanat pana in primavara anului care urmeaza. Astfel, la sedinta de maine au fost invitati primarii comunelor Belcesti, Cotnari, Comarna, Dagata, Dumesti, Miroslava, Mircesti, Popricani, Popesti, Strunga, Schitu Duca, Siretel, Roscani, Victoria si Vladeni. Reprezentantii primariilor, ca beneficiari ai proiectelor si ai finantarilor cuprinse intre 800 mii Euro si 1 milion Euro, vor trebui sa prezinte directorului Gheorghita Corbu materiale ample privind stadiul desfasurarii lucrarilor si motivele intarzierii acestora. "De asemenea, la sedinta trebuie sa participe, pe langa primari, reprezentanti ai firmelor de constructii, dirigintii de santiere, reprezentanti ai Directiei de Sanatate Publica, ai Directiei de Ape Prut, precum si reprezentanti ai Agentiei de Protectie a Mediului", a declarat ieri Sebastian Tataru, purtatorul de cuvant al Consiliului Judetean (CJ) Iasi. Gheorghita Corbu va analiza diferentele dintre graficul de lucrari si situatia reala din teren. De asemenea, primarii vor trebui sa prezinte note justificative privind motivele pentru care termenele de predare a lucrarilor au fost amanate. Agentia SAPARD a prelungit termenele de predare a acestor lucrari pentru a doua