TEODORA MIGDALOVICI

De ce nu se comunica in comunicare? Deh, multi chemati, putini alesi. Cel mai la indemana exemplu? Oamenii de relatii publice fara relatii. Pare un paradox. In fapt, a fost un dat al (re)inceputurilor publicitatii. Mai e si azi. PR-istii n-aveau tangente cu presa sau cu partenerii strategici ai companiilor din care faceau parte. Se multumeau sa cumpere spatii media pe care le umpleau cu texte anoste a doi cititori: ei si clientul. Uneori trei: ziarele de capa si spada, care isi radeau in barba de nulitatea lor. Selectivi pana la singuratate, cu spaima de contact cu presa egala in intensitate poate doar cu groaza de microbi a celor care o imping pana la patologic, comunicationistii nostri traiau sub un clopot de sticla. La adapostul lui lucrez in publicitate deschizator aprioric de usi si declansator al unui fulgerator respect, ei nu-si puneau problema ca sunt cu totul in afara fisei postului. Aseptice, acre, semidocte dar suficiente, multe dintre vedetele PR-ului romanesc dadeau impresia ca vor fugi la baie sa se spele pe maini, poate si pe dinti?! Dupa ce s-au pupat fals si mecanic cu cei care ar fi trebuit sa le devina parteneri intru constructie. Astazi, cand managerii luminati (adesea talentati constructori de relatii, chit ca n-au semnat in viata lor un comunicat de presa. Sau poate tocmai de aceea) au inteles ca PR-ul e in egala masura o extraordinara unealta de business, o sursa de venit si un instrument pentru constructia de marca, numarul celor care iau loc pe scaunul purtatorului de cuvant a crescut substantial. Ce pacat insa ca, dincolo de exceptiile notabile, nici tinerele mladite nu sunt mai breze decat dinozaurii. Junii trimit cohorte de comunicate de un banal infinit, te iau la chestionat si fac pe SPP-istul daca-ti trece prin cap sa iei legatura, prin ei, cu capul companiei. Bine antrenati - mai mult de ideile fixe decat de