Imposibil sa nu fi remarcat mesajele pline de "glumite" care va asalteaza casuta de mail. Par sa vina din partea unor cunostinte si sa aiba atasata o chestie haioasa. De fapt, ascund ultima varianta a virusului Bagle. Marii producatori de programe antivirus avertizau la sfarsitul saptamanii trecute ca se apropie un val urias de mesaje electronice infectate.
Panda lansa alerta de gradul zero, iar Messagelabs anunta ca a detectat aproape un milion de copii ale virusului in numai cateva ore.
Iata ca "trepidatiile" au ajuns si la noi. Cosmin Mares, expert in cadrul BitDefender, ne-a declarat ca au fost capturate in jur de 20.000 de copii ale virusului in Romania, de vineri si pana duminica seara.
Noua varianta a lui Bagle a primit mai multe nume, in functie de inventivitatea fiecarei companii antivirus care a capturat-o: Bagle.AX, Bagle.AT, Bagle.BB, Bagle.AU etc.
RETEAUA ZOMBIE. Virusul va poate contamina PC-ul daca deschideti fisierul "Price" sau "Joke" atasat unui mail ce are ca subiect "Re:", "Re: Hello", "Re: Thank you!", "Re: Thanks :)", "Re: Hi" sau ":))". In acest caz, virusul se va instala, apoi va incerca sa distruga sistemul de securitate al computerului.
Curios este cum a reusit noua varianta sa se raspandeasca atat de repede in intreaga lume, desi nu este foarte diferita de fratii sai mai mici din seria Bagle.
Specialistii spun ca hacker-ul raspunzator de scrierea virusului s-ar fi folosit de o retea de computere "zombie" (controlate de hacker fara stirea proprietarului) pentru a-l trimite simultan catre sute de mii de destinatari. Este o tehnica folosita deja cu succes de cei care trimit mesaje spam.
In caz ca PC-ul dumneavoastra va fi infectat, sunt sanse mari sa fie invitat de hackeri in "reteaua zombie", dat fiind ca ramane fara nici un fel de protectie.
Imposibil sa n