Inimioara
De două zile era nervoasă şi nu ştia de ce. Poate fiindcă dormise cam prost. Dar în seara asta doamna Marinescu era hotărâtă să se culce de vreme, fără să mai vadă serialul de joi pe care-l urmărea de la începutul anului. Făcu o baie caldă, se spălă la cap şi, în timp ce-şi usca părul, se gândi să-şi facă şi un ceai de tei, că e calmant. Puse apa la fiert şi începu să caute fileul pe care şi-l punea noaptea după ce se spăla la cap. Sertarul scrinului era mare şi plin cu tot felul de nimicuri: papiote, ace de păr, broşe şi brăţări, coliere de scoici sau pietricele colorate cumpărate pe Litoral, o perniţă cu bolduri şi alte mărunţişuri pe care le arunca în sertar şi uita de ele până ce le arunca la gunoi. Fileul se încurcase ca naiba cu un şirag de perle false. Trase sertarul mai mult şi observă în fund un mic obiect care sclipea sub lumina lămpii cu picior. Ce putea fi? Un buton de manşetă. Un buton de manşetă în formă de inimă, din dublé ieftin căci se curăţase pe margini încât inimioara părea înrămată în negru, culoarea tinichelei oxidate. Cum dracu' se rătăcise butonul ăsta aici, cum de nu-l aruncase încă de-atunci, după ultima înfăţişare!? Când îl cunoscuse purta butoanele astea de prost gust, că-i plăceau cămăşile albe cu manşete duble. "Cadou de la mama când am împlinit 25 de ani." - îi spusese. De la mă-sa... Aiurea! Altădată a înjurat-o că nu-l iubise deloc, că n-are nimic de pe urma ei... Când minţea? Cine ştie ce amantă, ce fufă de prost gust. Că el n-alegea. Alegea sexul lui.
Simţi că iar o apucă nervii şi-l revăzu pe Viorel ca atunci, în urmă cu zece ani, la ieşirea din tribunal. Frumuşel, cam fante, dar cu anume clasă, curăţel, îmbrăcat îngrijit. Dar dincolo de fruntea înaltă, sub părul uşor ondulat, creierul... Ei bine, nu-şi putea imagina creierul lui decât ca pe un sex. Un sex bărbătesc, uneori; fe
