Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cursul de schimb poate aduce romanilor mari surprize de la o zi la alta

Publicat in Adevarul, miercuri 3 noiembrie 2004 · ·

* Pe termen scurt, leul ar putea creste, ceea ce i-ar avantaja pe cei care au luat credite in valuta * Pe termen mai lung, creditele in valuta devin o loterie, din cauza oscilatiilor cursului de schimb Daca ati luat un credit in valuta si mai aveti de platit rate inca cel putin doi-trei ani de acum incolo, s-ar putea sa fi facut una dintre cele mai proaste afaceri din viata dumneavoastra. Acelasi lucru s-ar putea intampla si daca v-ati decis sa va tineti economiile exclusiv in valuta. Cei care au mizat in acest an pe leu au avut de castigat, deoarece atat moneda europeana, cat si dolarul sunt acum cu peste 600 de lei sub nivelul de la inceputul anului. Asta fara sa mai punem la socoteala dobanzile mult mai avantajoase acordate de banci pentru depozitele in lei. Totusi, pana acum, interventiile Bancii Nationale i-au scutit pe cei care lucreaza cu valuta de socuri, cursul fiind unul predictibil. De acum incolo insa, BNR anunta ca isi ia mana de pe curs, orice fiind posibil, in functie de piata. Adrian Vasilescu, purtatorul de cuvant al Bancii Centrale, ne-a explicat in ce constau riscurile la care se supun romanii in conditiile in care cursul poate avea variatii foarte mari de la o zi la alta. "Cei care au credite in valuta sau iau in considerare sa se imprumute in alta moneda decat leul, de acum inainte, ar trebui sa ia in calcul si posibilitatea ca in ziua in care au de platit rata sa se trezeasca cu un curs mai mare si, implicit, cu o rata mai mare decat crezusera", a precizat Vasilescu. Totusi, exista si o jumatate plina a paharului: cel putin pentru perioada urmatoare, tendinta este de ieftinire a valutei, motiv pentru care si ratele pot fi mai mici. Un motiv de bucurie l-ar putea avea, cel putin pe termen scurt, importatorii. Intarirea leului va face importurile mai ieftine, adica o factura mai rezonabila in aceasta iarna (avand in vedere pretul titeiului pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis: Ziua Românilor de Pretutindeni este un prilej de a ne reafirma angajamentul faţă de unitate şi solidaritate/ Să nu uităm nicio clipă că am putut depăşi provocările dificile ale ultimilor ani prin capacitatea noastră de a rămâne uniţi

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, într-un mesaj transmis duminică, de Ziua Românilor de Pretutindeni, că aceasă sărbătoare este un prilej de a reafirma angajamentul faţă de unitate şi solidaritate. ”Să nu uităm nicio clipă că am putut depăşi provo

Şase bebeluşi morţi în India, într-un incendiu la un spital de nou-născuţi la New Delhi

News.ro acum o ora
Şase bebeluşi au murit într-un incendiu care a devastat sâmbătă un spital de copii la New Delhi, anunţă duminică poliţia capitalei indiene, relatează AFP. În total 12 nou-născuţi au fost evacuaţi din spital în timpul sinistrului, însă şase erau deja

Un fost consilier ştiinţific din Marea Britanie avertizează: o altă pandemie este „absolut inevitabilă”

Mediafax acum 4 ore
O altă pandemie este „absolut inevitabilă”, spune Patrick Vallance, fostul consilier ştiinţific şef al Regatului Unit. El a îndemnat viitorul guvern britanic să se concentreze pe pregătirea pentru această viitoare pandemie, avertizând că „nu suntem

Apare taxa pe kilometraj. Cât vor trebui să plătească șoferii

HotNews acum o ora
Statul California, unde circulă cele mai multe mașini electrice din Statele Unite, va trece de la clasica taxă pe carburanți la taxa pe kilometraj, pentru ca și șoferii autovehiculelor electrice să achite impozitul plătit de toți ceilalți conducător

Macron ajunge în Germania în prima vizită de stat prezidenţială franceză din ultimii 24 de ani

Mediafax acum 3 ore
Călătoria lui Macron în capitala Berlin, Dresda, în est, şi Muenster, în vest, este prima vizită de stat a preşedintelui francez în Germania în ultimii 24 de ani, scrie Reuters. Vizita va fi privită ca o verificare a stării relaţiei germano-franceze

AI-ul, noua goană după aur: SoftBank este pregătită să aloce aproape 9 miliarde de dolari pe an pentru investiţii în inteligenţa artificială

Mediafax acum o ora
Fondatorul Masayoshi Son a fost foarte vocal cu privire la credinţa sa în inteligenţa artificială şi la necesitatea de a remodela compania în goana după tranzacţii care pot sprijini bijuteria coroanei grupului, Arm, un proiectant de cipuri cu sediul

Trageri LOTO 6/49, Joker, 5/40, Noroc din 26 mai 2024. Report de aproape un milion de euro la categoria I

HotNews acum 2 ore
Duminică, 26 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 23 mai, Loteria Română a acordat peste 15.500 de câștiguri în valoare totală de peste un milion de lei. Trage

Şase morţi şi zeci de răniţi, în urma unor atacuri ale ruşilor la Harkov

News.ro acum 6 ore
Atacuri ale ruşilor asupra unui aglomerat magazin de bricolaj şi asupra unei zone rezidenţiale din oraşul ucrainean Harkov au ucis, sâmbătă, cel puţin şase persoane şi au rănit alte câteva zeci, afirmă oficiali locali, citaţi de Reuters. Şase persoa

Cel puțin 10 persoane au fost ucise într-un atac israelian asupra unei școli din Gaza folosită ca adăpost

HotNews acum o ora
Cel puțin 10 persoane, inclusiv copii, au murit sâmbătă în Gaza, după ce un atac cu drone a lovit școala în care se adăposteau, potrivit lucrătorilor sanitari palestinieni citați de CNN. Clădiri afectate de bombardamente în Jabalia, GazaFoto: AA/ABA

Compozitorul Disney Richard M Sherman, care a scris şi piese pentru ”Mary Poppins”, a murit la vârsta de 95 de ani

News.ro acum 5 ore
Compozitorul Richard M Sherman, care a scris melodii pentru filme clasice Disney precum ”Mary Poppins” şi ”Chitty Chitty Bang Bang”, a murit la vârsta de 95 de ani, în Beverly Hills, relatează BBC. Sherman a făcut echipă cu răposatul său frate Rober

Vremea

București
acum

24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/20°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

24°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/20°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/18°
Timisoara
acum

23°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°