LAVINIA BETEA
Vreme de aproape 50 de ani, din relatiile prezentate drept "fratesti" intre poporul sovietic si cel roman, nu a facut parte tema tezaurului romanesc dus spre pastrare la Moscova, in 1916. Nici liderii comunisti romani nu stiau prea multe despre soarta tezaurului "pierdut" in primul razboi mondial. Alexandru Barladeanu, care primise in 1965 de la Ceausescu sarcina de "ridicarea problemei" in fata conducerii sovietice, dupa propriile-i marturisiri, nici nu stia atunci de existenta lui. Dupa 1944, chestiunea tezaurului romanesc fusese adanc ingropata in "fondul secret" al arhivelor si bibliotecilor. Din 1990 incoace, la fiecare schimbare de guvern insa, printre punctele programului de guvernare nou anuntat, se afla recuperarea tezaurului romanesc de la rusi.
Mai crede, oare, careva dintre politicieni in cuvantul lui Lenin privind redarea lui? Mai spera romanii in recuperarea acestei bogatii estimate la o valoare mai mare decat aceea primita de tarul rus de la americani pentru Alaska? Soarta altui tezaur, depozitat in acelasi loc, ne poate lamuri mai amanuntit asupra parcursului tezaurului romanesc. Nu suntem singurii care am pierdut cu aceeasi miza.
In 1937, in timpul razboiului civil din Spania, republicanii au hotarat sa trimita cea mai mare parte a aurului tarii la Moscova. Necunoscand, probabil, consecintele aceleiasi decizii a romanilor din timpul primului razboi mondial, spaniolii au trimis rezervele de lingouri, in valoare de jumatate miliard de dolari, in capitala sovietelor. Intamplarea face ca unul dintre fostii generali ai serviciilor speciale sovietice care venise in contact cu problema tezaurului spaniol si-a scris memoriile. Astfel ca, printre alte "fapte de arme", Pavel Sudoplatov relateaza si despre "combinatia" sovieticilor de torpilare a tezaurului spaniol.
In vara anului 1938, seful rezidentei spionajul
