O serie de fire nevăzute sau altele cât se poate de vizibile sunt pentru mine trasee pe care pot ajunge cu gândul în acea ţară îndepărtată din nordul Europei, care este Suedia. Una dintre poveştile pe care le-am îndrăgit cel mai mult în copilărie a fost Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia a Selmei Lagerlöf, iar mai târziu am găsit în biblioteca mamei mele romanul ei, Gösta Berling. A trecut de atunci parcă o veşnicie şi, în urmă cu câţiva ani, ar fi trebuit să fac un libret de balet după Domnişoara Julie, piesa lui August Strindberg. Nu mi-a părut rău că proiectul nu s-a putut realiza, căci naturalismul dur al piesei, oricât de bine condusă era dramaturgia ei, crea o tensiune pe care o suportam cu greu.

După literatură, dansul a fost cel care mi-a deschis o largă fereastră către Suedia, odată cu venirea la Bucureşti, în 1978, a Companiei Cullberg, cu trei spectacole incitante create de Mats Ek, unul dintre fiii dansatoarei şi coregrafei suedeze Birgit Cullberg, creatoarea companiei. Cele trei spectacole au fost Sfântul Gheorghe şi Dragonul, în care legenda medievală era răsturnată ca sens, Sfântul Gheorghe nemaifiind eliberatorul cetăţii, ci cuceritorul care striveşte civilizaţia locului cucerit, apoi Casa Bernardei Alba, în varianta cea mai incisivă a acestei piese a lui Lorca pe care am văzut-o montată cu mijloacele dansului şi, în fine, Cartierul Soweto, balet care evoca frământările declanşate de lupta anti-segregaţionistă a locuitorilor de culoare din oraşul sud-african Johannesburg. Ca de cele mai multe ori, şi în acest caz, am asistat nu numai la spectacole, ci şi la repetiţiile Companiei Cullberg şi m-a amuzat să constat cât de repede a învăţat Mats Ek, de la o zi la alta, cum poate să păcălească cenzura. Evocarea unui act sexual, în Casa Bernardei Alba, i-a creat, la noi, destule probleme, aşa că a doua zi un moment de maxi