Cei care, atunci cînd vine vorba despre inocenţă surîd suav, amintindu-şi poate de versurile lui Blake, Byron sau Shakespeare, nu vor regăsi nimic sublim în romanul lui Ian McEwan, Inocentul, tradus cu mare ştiinţă a limbii şi fineţe a expresiei de Virgil Stanciu. Domnia sa a mai tradus, de fapt, un alt roman al problematicului McEwan, Amsterdam. Sînt romane de care te apropii de la prima pagină, pentru că îţi evocă momente, imagini fugare, adică te proustizează, şi te trezeşti construind, în paralel, un alt roman, fără să pierzi şirul celui pe care-l citeşti.
De la bun început trebuie să spun că orice amănunt din romanul lui Ian McEwan este important, pentru că romancierul are vocaţie arhivistică şi construieşte cu fărîme esenţiale. De exemplu, nu întîmplător, personajul principal, Leonard Marnham, este un locuitor al Tottenham-ului, un orăşel nu departe de Londra, dezvoltat în secolul al XIX-lea după ideile lansate de socialistul utopic William Morris prin mişcarea Garden City (Oraşul Grădină), care visa aducerea paradisului "confortului" rural în oraş, printre altele. Începînd cu primii ani ai secolului XX, în acele "cottage" au început să locuiască funcţionari sau muncitori, adică acea "lower middle class" descrisă nu fără ironie de autor. O lume a ordinii, curăţeniei, cumpătării şi pudibonderiei victoriene. Acesta este locul din care pleacă inocentul Leonard spre unul demonizat de război şi de falia istorică postbelică, pentru a lucra ca inginer în cel mai ambiţios dintre planuri ale serviciilor secrete CIA-MI6: "Operaţiunea Aurul", prin care se urmărea interceptarea convorbirilor telefonice cu Moscova printr-un tunel săpat la graniţa dintre Berlinul de Est şi cel de Vest. Pornind de la aceste date, romancierul, care descinde narativ din buna tradiţie a lui Graham Greene, construieşte în suprafeţe multietajate discursul despre inocenţă, pierder
