Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jurnalul National are priza la femei

Publicat in Jurnalul, miercuri 3 noiembrie 2004 ·

Dintr-un studiu realizat in luna octombrie de compania de cercetare de piata Synovate pentru Eva.ro, rezulta ca, in ceea ce priveste ziarele preferate de femeile care navigheaza pe Internet, Jurnalul National se afla pe primul loc, cu un procent de 41 la suta. ALEX ANGHEL

POTRIVIRE. Sexul frumos are intotdeauna gusturi bune Sondajul a fost realizat pe baza unui chestionar derulat on-line pe parcursul lunii septembrie 2004, pe site-ul Eva.ro. La acest chestionar au raspuns 1.400 de utilizatori, dintr-un total de aproximativ 225.000 de vizitatori unici pe luna ai site-ului. Citirea ziarelor sau a revistelor este, de altfel, unul dintre cele mai populare hobby-uri in randul utilizatoarelor de Internet din tara noastra, 42 la suta citind zilnic sau aproape zilnic presa. In ceea ce priveste media on-line, rezultatele studiului arata ca majoritatea consumatoarelor de Internet "navigheaza" de la serviciu (54 la suta), iar timpul petrecut in medie on-line este de peste cinci ore pe saptamana. Mai mult de jumatate dintre vizitatoarele Eva.ro intra pe Internet de doua-trei ori pe zi (52 la suta).

DOAMNE... CE DOAMNE! Conform aceluiasi studiu, cea mai mare parte dintre cititoarele site-ului Eva.ro sunt casatorite (38 la suta), au absolvit o facultate (43 la suta) si intentioneaza sa isi perfectioneze pregatirea teoretica, prin continuarea studiilor sau urmarea unor cursuri (62 la suta). Media de varsta a acestora este de 29 de ani. Eva.ro se afla pe primul loc in topul celor mai vizitate site-uri din Romania dedicate femeilor, cu peste 225.000 de vizitatoare unice pe luna. Lansat in anul 2001, sub sloganul "Internet la feminin", portalul este un proiect al companiei de media online Imedia Newtork. Aceasta isi propune sa dezvolte cea mai mare si mai diversa retea de site-uri web din Romania. Din portofoliul site-urilor dezvoltate de companie pana in prezent

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Trump îl atacă din nou pe Zelenski: „Cea mai proastă declaraţie pe care o putea face” / Zelenski: „Ne bazăm pe sprijinul Americii”

News.ro acum 2 ore
Donald Trump l-a acuzat din nou, luni, pe Volodimir Zelenski că nu vrea încheierea războiului cu Rusia, după ce preşedintele ucrainean a declarat că această perspectivă „este încă foarte, foarte departe”. Scriind pe reţeaua sa Truth Social, şeful Ca

Marius Tucă Show începe marți, 4 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 29 minute
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Papa Francisc a suferit luni două crize respiratorii „acute”. Ventilaţia mecanică neinvazivă a fost reluată

News.ro acum 36 minute
Papa Francisc a suferit luni două crize de insuficienţă respiratorie acută şi primeşte din nou „ventilaţie mecanică neinvazivă” pentru a-l ajuta să respire, a anunţat luni Vaticanul, relatează AFP şi Reuters. Potrivit ultimului buletin de sănătate p

Fosta atletă Felicia Ţilea Moldovan a murit. Ea avea 57 de ani

News.ro acum 2 ore
Fosta atletă Felicia Ţilea Moldovan, de 12 ori campioană naţională la aruncarea suliţei, a murit la 57 de ani, a anunţat, luni, Federaţia Română de Atletism. Felicia Ţilea-Moldovan era stabilită de ani buni cu familia în Spania.

UPDATE - Bild: Doi morţi şi 25 de răniţi după ce o maşină a intrat în oameni la Mannheim / Suspectul reţinut este un cetăţean german în vârstă de 40 de ani

News.ro acum 4 ore
Două persoane au fost ucise şi 25 au fost rănite, dintre care 15 grav, potrivit unui bilanţ furnizat de sursele cotidianului german Bild, după ce o maşină a intrat, luni, în mulţimea de oameni care erau adunaţi într-o piaţă din centrul oraşului Mann

Ordonanța Trenuleț, adoptată tacit în Senat

HotNews acum 2 ore
Senatul a adoptat tacit, luni, Ordonanța Trenuleț aprobată de Executiv pe 30 decembrie 2024, care a generat critici din toate domeniile de activitate, fiind contestată de mediul de afaceri și de sindicatele care reprezintă angajații de la stat. Măsu

Lasconi, reacție despre o posibilă retragere în favoarea lui Bolojan

Adevarul acum 4 ore
Într-o conferință de presă susținută luni, președinta USR, Elena Lasconi, a declarat că ar putea lua în considerare retragerea candidaturii sale la alegerile prezidențiale din 2025 în favoarea lui Ilie Bolojan.

Mircea Rednic, după ultimul rezultat la UTA: „Nu o să fiu pe bancă cu Dinamo”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Mircea Rednic (62 de ani), antrenorul oaspeților, a oferit prima reacție după egalul obținut în minutul 90+7, în urma penalty-ului transformat fără probleme de Valentin Costache (26 de ani). Acesta a primit cartonașul galben și va fi suspendat pen

Președintele interimar Ilie Bolojan și Mark Rutte, discuție despre securitatea României și sprijinul pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 56 minute
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut luni, 3 martie 2025, o convorbire telefonică cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte. Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut luni, 3 martie 2025, o convorbire telefonică

ANPC, sfaturi pentru achiziţionarea produselor de post: Cumpăraţi din locuri autorizate, verificaţi eticheta produselor, fiţi atenţi la data de expirare / În trecut, comisarii ANPC au găsit etichete de post cu ingrediente de origine animală

News.ro acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au oferit mai multe sfaturi pentru cumpărarea produselor de post şi recomandă cetăţenilor să cumpere produsele din locuri autorizate, să verifice eticheta şi să se asigure că sun

Vremea

București
acum

lun.

1°/9°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

-0°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/16°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°