Decizia Regiei Padurilor de a creste pretul cu pina la 20% va afecta producatorii de mobila si hirtie
In scurt timp, mobila, hirtia si lemnul pentru foc vor costa mai mult cu 5%-20%, dupa ce Regia Nationala a Padurilor (RNP) a hotarit sa creasca pretul mediu la masa lemnoasa cu 20%. Asociatiile patronale din industria de profil sustin ca decizia Regiei este nejustificata si ii va determina sa recurga la concedieri masive.
In plus, vor pierde importante piete externe pe care le-au cistigat de-a lungul anilor. Producatorii de mobila spun ca, oricum, la ora actuala preturile sint foarte mari comparativ cu puterea de cumparare a populatiei, iar o noua scumpire ii va impinge spre faliment.
Din datele furnizate de patru organizatii (Asociatia Forestierilor din Romania, Asociatia Producatorilor de Stratificate din Lemn din Romania, Asociatia Producatorilor de Mobila si Patronatul din Industria de Celuloza si Hirtie) rezulta ca bustenii pentru industrializare se vor scumpi cu 10%, lemnul pentru celuloza cu 15%-20%, lemnul pentru PAL si PFL cu 15%-20%, lemnul de foc pentru populatie
cu 15%-20%, lemnul pentru usi si ferestre cu 5%-10%, parchetul cu 5%-10%, iar cheresteaua cu 10%-15%.
Faptul ca romanilor le va fi din ce in ce mai greu sa-si cumpere mobila nu reprezinta singura problema. Atit producatorii de mobila, cit si cei din industria de celuloza si hirtie, stratificate din lemn si forestierii afirma ca vor fi nevoiti sa concedieze mare parte din personal pentru a acoperi intr-o oarecare masura costurile.
Daniel Egri, director general al societatii Mobex Tirgu-Mures, declara ca scumpirea lemnului va provoca un soc in rindul producatorilor de mobila. “Nu exista produs mobilier care sa nu fie afectat de aceasta scumpire, iar pe plan extern nu te poti prezenta cu scumpiri in fiecare luna. Pe piata europeana, singurele