Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentarii vor transa bugetul pe 2005 intr-o singura zi

Publicat in Adevarul, joi 4 noiembrie 2004 ·

Si in comisii, bugetul a trecut ca trenul prin gara In premiera, senatorii si deputatii vor sa dezbata proiectele bugetului de stat si bugetul asigurarilor sociale pe 2005 intr-o singura zi. Motivul: cea mai mare parte dintre parlamentari sunt prinsi in campania electorala. Spre deosebire de anii anteriori cand dezbaterile in plenul Parlamentului se prelungeau pe durata a cateva zile, in unii ani chiar si doua saptamani, parlamentarii vor sa discute si sa aprobe cele doua proiecte miercuri, 10 noiembrie, de la ora 9.00 pana la miezul noptii, cu o pauza, la pranz, de doua ore. Proiectul de buget pe 2005 a intrat in dezbaterea comisiilor de specialitate ale celor doua Camere ale Parlamentului marti. Majoritatea comisiilor de specialitate au finalizat deja rapoartele, care sunt analizate de comisiile reunite de buget, finante. Tot in premiera, comisiile de specialitate lucreaza concomitent cu cele de buget, finante, lucru care nu s-a intamplat in anii anteriori. In mod normal, numai dupa ce a fost analizat si aprobat de catre comisiile de specialitate, proiectul de buget este transmis la comisiile reunite de buget, finante, unde senatorii si deputatii au lucrat, in anii precedenti, mai mult de o saptamana, analizand fiecare articol in parte, precum si amendamentele aduse la cele doua proiecte. De ce aceasta graba? Pana la alegeri au mai ramas trei saptamani, iar in perioada campaniei electorale, parlamentarii lucreaza doar trei zile pe saptamana, restul zilelor fiind destinate activitatilor in circumscriptiile electorale. Daca parlamentarii PSD nu au nimic de obiectat, senatorii si deputatii din opozitie considera bugetul pe 2005 ca fiind "un instrument de propaganda electorala". "Este an electoral si Parlamentul are experinta in aprobarea bugetelor. Nu vad nici o problema ca proiectul de buget pe 2005 sa fie aprobat intr-o singura zi", ne-a declarat Traian Novolan, p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum o ora
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum o ora
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum o ora
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Congres PNL pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia partidului

Adevarul acum o ora
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar. Evenimentul se desfășoară la Palatul Parlamentului, în prezența a 1.200 de delegați. Congresul are ca obiectiv alegerea noii echipe de conducere la nivel național.

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 29 minute
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 3 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum o ora
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 10 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Horoscop pentru sâmbătă, 12 iulie 2025. Relațiile colegiale sunt tensionate pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 11 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Vremea

București
acum

22°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

19°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°