Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bush a fost votat de barbati si de albi, iar Kerry de femei si de minoritatile etnice

Publicat in Adevarul, joi 4 noiembrie 2004 ·

Alegatorii americani au participat in masa la un scrutin prezidential care a tinut cu sufletul la gura intreaga planeta. Democratul John Kerry sau republicanul George W. Bush: americanii, divizati dar Alegatorii americani au participat in masa la un scrutin prezidential care a tinut cu sufletul la gura intreaga planeta. Democratul John Kerry sau republicanul George W. Bush: americanii, divizati dar mai mobilizati ca niciodata, si-au ales presedintele. Inca din zori, in fata sectiilor de vot s-au format lungi cozi de asteptare, iar numeroase birouri au ramas deschise si dupa ora oficiala de inchidere. Potrivit unui comitet american care se ocupa de studierea electoratului, pe listele de vot s-au inscris 71 la suta dintre alegatori, comparativ cu 68 la suta la scrutinul din 2000. Astfel, la alegerile din 2004 s-a intregistrat cea mai mare cota de inscrieri de la scrutinul din 1964, cand au fost inregistrati 72,1 la suta dintre alegatori si cind presedintele Lyndon Johnson l-a invins pe Barry Goldwater. Organizatia citata estimeaza ca, la aceste alegeri, au fost inregistrati 143 de milioane de cetateni, cu zece milioane mai multi decat in 2000. In pofida faptului ca incertitudinea planeaza asupra rezultatelor scrutinului, este clar ca democratul John Kerry a fost votat de femei (52%), in timp ce republicanul George W. Bush a primit votul barbatilor veniti la urne (54%). De asemenea, potrivit unei statistici realizate de canalul de televiziune CNN, albii l-au votat pe actualul lider de la Casa Alba, in timp ce o majoritate zdrobitoare a comunitatilor etnice (afro-americani - 89%, hispanici - 55%, asiatici - 59%) l-a preferat pe candidatul democrat. Pe de alta parte, Kerry a fost votat de tinerii cu varste intre 18 si 29 (54%), iar persoanele cu varste peste 29 de ani l-au sustinut pe Bush. Presedintele in exercitiu a fost votat de 58% dintre protestanti si de 51% dintre

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 55 minute
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 20 minute
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum 59 minute
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 45 minute
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 19 minute
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Hong Kong-ul emite cel mai înalt cod de furtună, în timp ce taifunul Wipha se apropie; Peste 200 de zboruri anulate

News.ro acum 31 minute
Autorităţile din Hong Kong au emis duminică cel mai înalt nivel de avertizare meteo, pe fondul apropierii taifunului Wipha, care aduce ploi torenţiale şi vânturi puternice, care depăşesc 167 km/h. Peste 200 de zboruri au fost anulate, relatează Reut

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum 2 ore
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°