Trezirea din amorţeala bunăstării Văzînd propunerea de temă "Germania, azi", nu m-am putut abţine să nu încerc să-mi spun şi eu părerea, aşa cum mi-am format-o în ultimii patru ani de cînd am părăsit "pentru totdeauna" România, ani de "viaţă germană". Ce m-a frapat de la început a fost coloratura populaţiei pe stradă şi vizibila varietate de naţionalităţi; auzeam sîrbo-croată mult mai des decît mi se întîmpla să o aud în Timişoara, apoi la fel de des rusa, italiana, turca şi, nu foarte rar, româneşte. La început mi s-a părut "Germania de azi" un fel de ţară a emigranţilor, un fel de "Americă" a Europei - în ciuda faptului că nu există un program de emigrare sau o loterie a vizelor care să înmulţească numărul celor nou-veniţi. Cum am început cu munci uşoare (intelectual), dar grele fizic, mă gîndeam că este pasul normal pe care-l am de făcut, şi cum mă aflu în ţara "tuturor posibilităţilor europene" este numai o chestiune de timp şi noroc pentru a ajunge la locul sus-cuvenit în societate, loc la care aspiram pe drept în virtutea celor două diplome universitare ce le aveam la mine... Dar, Germania de azi nu este America de ieri... În Germania de astăzi a dispărut siguranţa locului de muncă şi lăsarea fără griji în braţele statului social, care numai pînă în decembrie 2004 mai poate asigura o oarecare linişte financiară celor rămaşi fără job. Firme mari ca Daimler-Chrysler, Opel, Volkswagen nu mai fac angajări, dimpotrivă, sînt pregătite să disponibilizeze mii de oameni calificaţi - chiar pe costurile lor - şi preferă să facă investiţii în statele sărace din estul Europei sau din America Latină, unde forţa de muncă este incomparabil mai ieftină. Concernul comercial Karstadt se clatină şi el, după peste 20 de ani de existenţă, urmînd ca 4.000 de angajaţi să devină şomeri. În statul social german de azi, un loc de muncă nu mai asigură în mod automat bani de concedi