Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dilematici de pretutindeni, vă ascultăm...

Publicat in Dilema Veche, vineri 5 noiembrie 2004 · · ·

Trezirea din amorţeala bunăstării Văzînd propunerea de temă "Germania, azi", nu m-am putut abţine să nu încerc să-mi spun şi eu părerea, aşa cum mi-am format-o în ultimii patru ani de cînd am părăsit "pentru totdeauna" România, ani de "viaţă germană". Ce m-a frapat de la început a fost coloratura populaţiei pe stradă şi vizibila varietate de naţionalităţi; auzeam sîrbo-croată mult mai des decît mi se întîmpla să o aud în Timişoara, apoi la fel de des rusa, italiana, turca şi, nu foarte rar, româneşte. La început mi s-a părut "Germania de azi" un fel de ţară a emigranţilor, un fel de "Americă" a Europei - în ciuda faptului că nu există un program de emigrare sau o loterie a vizelor care să înmulţească numărul celor nou-veniţi. Cum am început cu munci uşoare (intelectual), dar grele fizic, mă gîndeam că este pasul normal pe care-l am de făcut, şi cum mă aflu în ţara "tuturor posibilităţilor europene" este numai o chestiune de timp şi noroc pentru a ajunge la locul sus-cuvenit în societate, loc la care aspiram pe drept în virtutea celor două diplome universitare ce le aveam la mine... Dar, Germania de azi nu este America de ieri... În Germania de astăzi a dispărut siguranţa locului de muncă şi lăsarea fără griji în braţele statului social, care numai pînă în decembrie 2004 mai poate asigura o oarecare linişte financiară celor rămaşi fără job. Firme mari ca Daimler-Chrysler, Opel, Volkswagen nu mai fac angajări, dimpotrivă, sînt pregătite să disponibilizeze mii de oameni calificaţi - chiar pe costurile lor - şi preferă să facă investiţii în statele sărace din estul Europei sau din America Latină, unde forţa de muncă este incomparabil mai ieftină. Concernul comercial Karstadt se clatină şi el, după peste 20 de ani de existenţă, urmînd ca 4.000 de angajaţi să devină şomeri. În statul social german de azi, un loc de muncă nu mai asigură în mod automat bani de concedi

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un turist străin a fost grav rănit după ce a sărit cu snowmobilul în albia pârâului Azuga

Ziare.com acum 29 minute
Un turist străin aflat în vacanță în România s-a accidentat grav după ce a sărit cu snowmobilul în albia pârâului Azuga. Accidentul a fost anunțat, în ziua de 7 ianuarie 2025, de serviciul Salvamont Prahova, într-o postare pe Facebook. "Un turist st

Bărbat salvat în ultima clipă de pompieri. Căzuse într-o fântână adâncă de 30 de metri VIDEO

Ziare.com acum 24 minute
Intervenție de urgență a pompierilor din Dolj, marţi seară, 7 ianuarie, pentru salvarea unui bărbat de aproximativ 36 de ani care a căzut într-o fântână adâncă de 30 de metri şi cu diametrul de 100 de centimetri. ”În acest moment se intervine în loc

Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, a murit

Ziua Constanta acum 3 ore
Jean-Marie Le Pen, lider istoric al extremei drepte franceze, a murit la 96 de ani. Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 96

Caz șocant în Germania: Un cuplu a mărturisit cum a ucis două refugiate ucrainene pentru a le fura copilul

HotNews acum 2 ore
Un cuplu de germani a mărturisit marţi că au ucis o refugiată ucraineană şi pe mama acesteia, în martie 2024, pentru a le fura copilul, relatează agenția germană DPA, preluată de Agerpres. În prima zi a procesului de la Tribunalul districtual din Ma

Cătălin Cîrstoiu: Clasa politică nu e pregătită pentru intrarea în joc a unui om cu carieră, cu notorietate profesională / În continuare cred că o echipă de oameni care nu au făcut politică poate schimba în bine soarta acestei ţări. Şi este momentul!

News.ro acum o ora
Medicul Cătălin Cîrstoiu, Manager al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti şi decan al Facultatii de Medicină Bucureşti, care a fost retras din cursa electorală pentru Primăria Capitalei, după ce iniţial fusese anunţat de coaliţia PSD-PNL, afi

Tudorel Toader, despre anunţul lui Călin Georgescu că va merge vineri la CCR, cu avocaţii şi că cere revizuirea deciziei Curţii privind anularea alegerilor: Un demers electoral, CCR nu are procedura revizuirii, judecătorii nu vor fi impresionaţi

News.ro acum 3 ore
Fostul judecător CCR Tudorel Toader, a declarat marţi, despre anunţul lui Călin Georgescu că va merge vineri la CCR, cu avocaţii şi că cere revizuirea deciziei Curţii privind anularea alegerilor, că este vorba despre un demers electoral, pentru că C

Opt ţări din nordul Europei promit să ajute Republica Moldova să facă faţă actualei crize energetice

News.ro acum o ora
Opt ţări din nordul Europei - Danemarca, Finlanda, Suedia, Norvegia, Islanda şi cele trei ţări baltice (Estonia, Letonia, Lituania) - au publicat marţi o declaraţie comună în care au promis că vor colabora cu Comisia Europeană şi cu alţi parteneri-c

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum 8 ore
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

Papa Francisc a numit în premieră o femeie să conducă un „minister” al Vaticanului, însă nu toată lumea e convinsă că ea va avea putere reală

HotNews acum 3 ore
Pentru prima dată în istoria de două mii de ani a Bisericii Catolice, papa Francisc a numit o femeie, pe Simona Brambilla, în fruntea unui „minister” de la Vatican, transmite marţi agenția AFP, citată de Agerpres. Călugăriţa italiană a fost numită p

Cutremur devastator în Tibet: Cel puţin 120 de morţi şi pagube însemnate în regiunea Everest

Mediafax acum 2 ore
Un puternic cutremur cu magnitudinea 6,8 a lovit marţi dimineaţa regiunea Tibet, în zona de nord a munţilor Himalaya. Seismul a provocat moartea a cel puţin 95 de persoane şi s-a resimţit în mai multe ţări vecine.

Vremea

București
acum

mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°
Iasi
acum

mar.

4°/12°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
vin.

2°/14°
Constanta
acum

mar.

6°/12°
mie.

8°/14°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/10°
mie.

8°/13°
joi

5°/12°
vin.

1°/8°
Timisoara
acum

11°
mar.

6°/14°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/10°