La ora 5, ora Bucureştiului, Bush avea 180 de mari electori de partea lui şi Kerry - 112. Acele state republicane considerate indecise, despre care se credea că ar putea deveni democrate, nu s-au îndepărtat de tradiţia lor şi de previziuni şi nu şi-au schimbat opţiunea. Comentatorii făceau socoteli complicate demonstrînd că diferenţa mai poate fi acoperită, cele 270 de voturi ale electorilor necesari victoriei împotriva preşedintelui în exerciţiu mai pot fi încă obţinute. Prezenţa masivă la urne - peste 70%, spuneau posturile americane - dovedea că de data asta cetăţenii americani au priceput că miza este importantă, că persoana de la conducerea Statelor Unite va influenţa mersul evenimentelor din lume, dar şi viaţa fiecăruia dintre ei. Se întîmplă că deciziile luate în Pennsylvania sau Iowa pot influenţa şi viaţa oamenilor de pe tot globul şi astfel se explică interesul cu care au fost urmărite peripeţiile acestei nopţi; deşi "restul lumii" este majoritar anti-Bush (au dovedit-o sondajele făcute de marile ziare), americanii au sentimente mai complicate în legătură cu omul şi echipa de la Casa Albă. Deoarece, altfel decît în ultimele decenii, problema securităţii propriului teritoriu este prioritară: ameninţarea este difuză, nu vine din partea unui stat, şi de aceea avantajul lui Bush (mereu prezent în răspunsul la întrebarea "cine poate apăra mai bine ţara?") se datorează discursului decis, lipsit de nuanţe, Imperiul Răului e acolo, Binele sînt eu şi ai mei, valorile mele sînt simple - familia, religia -, eu acţionez, în timp ce concurentul meu meditează. S-a crezut că marea mobilizare la vot îi va aduce la urne pe aceia cărora meditaţia nu li se pare un viciu, că tinerii şi minorităţile vor găsi în raţionamentele lui Kerry motive de a aduce un preşedinte democrat în Biroul Oval. Realitatea e ceva mai complicată: omul nou e de fapt vechi, el stă de decenii în