Cand l-am auzit prima data la radio mi s-a parut ca nu e adevarat! Am ridicat radioul, un aparat masiv de lemn, ca sa vad daca nu cumva muzica, vocea veneau din alta parte. Parea ca o muzica straina care n-avea legatura cu Romania, cu toate ca omul canta romaneste.

Era pe la mijlocul anilor ’80, cand pe la radio nu se mai putea asculta mai nimic, asa ca muzica lui Andries a izbucnit din difuzorul radioului meu ca un buchet de lumina. De-atunci, de cand "ea purta la gat un fular visiniu", am inceput sa-l astept pe Andries in fata radioului, ca si cand n-ar mai fi existat alta muzica, alti artisti, alte formatii, pentru ca-n cele din urma sa-l urmaresc si sa-i vanez albumele. Muzica lui Andries parea ca vine dintr-o cu toata alta lume decat cea in care traiam. Omul parca fusese supus unui experiment si trimis cu tot cu suflet sa creeze undeva departe de Romania anilor ’80. Sigur, si sufletele noastre au trait in acei ani chiar daca au facut-o chinuit, dar Andries a reusit sa-si imprime mintea, inima si sufletul pe vinil si sa le dea publicitatii, sa le dea publicului. Dintr-o data, sufletul sau, sufletul unui om a inceput sa fie difuzat pe posturile de radio, pentru ca apoi, asa cum va spuneam, sa fie imprimat pe vinil sub forma unor discuri. Acum inteleg mai bine de ce atunci cand am auzit prima data muzica lui Andries am crezut ca vine de altundeva. Albumele "scoase" inainte de ’89 "Interioare", "Rock’n roll", "Despre distante" si "Trei oglinzi" pot constitui dovada ca Alexandru Andries este unul dintre cei mai buni muzicieni ai Romaniei. Si albumele aparute dupa Revolutie, chiar daca nu atat de auzite in larma si confuzia create dupa ’89, ne infatiseaza un Andries in forma de zile mari. Un Andries care nu s-a schimbat, nici n-avea de ce, un Andries care a continuat sa-si puna sufletul in muzica lui. Si, vai, era nevoie de suflet, cine ar