De regula, e dificil sa scrii detasat despre copii. Insa e infinit mai greu sa scrii despre cei mici cu handicap, cei care nu vor avea niciodata o viata normala. In urma cu mai mult de-o luna, ne-am luat “inima In dinti†si am deschis un dureros dosar. Cel al copiilor proveniti de la Caminul-Spital Sighet, aflati acum sub protectia Statului, In case de tip familial din Baia Mare.
Inainte de 1989, Caminul-Spital Sighet a fost o unitate comparata cu lagarele de concentrare naziste. In aceasta institutie erau internati copii cu handicap psihic si locomotor, copii cu tulburari de comportament, epilepsie etc.
Mai aproape de cotidian, cei 60 de copii au fost scosi din sistemul de ingrijire medicala de specialitate de la Sighet si adusi la Baia Mare In cinci case de tip familial (locuri unde au conditii incomparabil mai bune – era imposibil sa fie altfel, tinand cont de sumele astronomice care s-au investit pentru apropierea de normalitate).
Insa cel mai important aspect ramane sanatatea copiilor si lipsa tratamentului de specialitate.
Cazul copiilor proveniti din Caminul-Spital Sighet a generat reactii contradictorii. De la nepasare, la interes real fata de soarta celor 60 de copii sau acuzatii halucinante, false, neverosimile.
Acesta a fost motivul pentru care am considerat ca este necesar sa revenim asupra cazului, dar mai ales pentru ca In perioada scursa de la aparitia articolului nu s-a facut nimic pentru a se Indrepta ceva.
Nu sezational, ci real!
Preluand un slogan “fluturat†de oficialitatile responsabile, am pornit de la ideea ca “si ei trebuie sa aiba o sansaâ€Â. In cadrul documentarii am vazut instantanee care depaseau puterea noastra de a accepta ca situatia se Incadreaza In normalitate. Ne-am exprimat supozitiile ca vom fi gresit Intelesi s
