În aceste momente când Alexandru Vona a părăsit lumea, îmi adun cu greu cuvintele apte să cuprindă regretul acestui rămas bun. A fost prietenul lui Liviu Călin, soţul meu, a fost şi prietenul meu. Avea cultul prieteniei, al onoarei, al loialităţii. A avut şi mulţi prieteni minunaţi în România. Spiritual revenise în România, simţea că aparţinea cu adevărat spiritualităţii româneşti. Iubea România şi limba română, o vorbea cu bucurie. Apelez la fidelitatea memoriei, îl caut şi îl găsesc alături de Liviu Călin, soţul meu, şi recapăt certitudinea că niciodată soarta nu a lucrat mai nerăbdător şi mai vizibil în favoarea unui autor şi-a unei cărţi ce trebuia să iasă la lumină, pentru a ne împlini spiritual şi a deveni o idee mai bogaţi.

Despre scriitorul Vona şi despre romanul său, Ferestrele zidite, de-a lungul anilor, s-a scris imens, încât se poate alcătui o istorie a istoriei romanului. Meritele cărţii începând de la originalitate, fiind prima din aria literaturii unde autorul reuşeşte să descrie, ca nimeni altul, pe acel mare invizibil, cel ce determină, dintr-un plan ce scapă de sub controlul legilor omenescului, existenţa eroului narator, dar, extinzând interpretarea, se poate ajunge la ideea că existenţa vizibilă nu-i decât o copie a haosului invizibil, adevăratul factor de destin, ce pare să cuprindă, concentric întregul univers, au fost consemnate de lectori competenţi, cât şi de critica literară în multe, foarte multe pagini. O carte unică prin substanţa misterului însuşi, prin dimensiunea suprasensibilă, motiv pentru care a stârnit elogiile lui Mircea Eliade, făcându-l să presupună, să prevadă, ca un adevărat iniţiat, că succesul romanului lui Vona, va fi cândva în viitor. Şi spunea asta la Paris, după ce citise romanul, într-un timp când nici cea mai firavă rază de speranţă de publicare a cărţii nu se ivea la orizont. Felul cum s-a slujit rom