Secvenţă

După-amiază de vară bucureşteană - 320 C la umbră -, într-una din noile mahalale mai acătării, cu blocuri de zece etaje şi opt "scări", cu "spaţii verzi" în faţă şi în spate. Pe uşa uneia din "scări" izbucneşte, revărsându-se în afară, coborând cele trei trepte de la intrare cu graţia greoaie, în viteză, a unei hipopotame, o făptură planturoasă, îmbrăcată într-o bluză decoltată, trasă direct pe piele (indecenţa aceasta se vede bine, dar e, oarecum scuzabilă pe o asemenea căldură...) şi cu o fustă foarte înfoiată şi foarte strident colorată, care-i măreşte volumele. Hipopotama cu fustă colorată e încălţată cu târlici "naţionali", în care labele picioarelor, goale, groase, lăbărţate şi de mult timp nespălate, probabil că de-abia au pătruns. Făptura planturoasă, cu părul vopsit roşu-morcoviu, dar cu aspect, totuşi, uman şi de femelă, se repede, răcnindu-şi soprano furia, în cârdul ca de gazele al unor puştani de zece-treisprezece ani, care se joacă de-a războiul şi de-a ambuscada pe lângă şi printre gheretele dezafectate ale muncitorilor de la o construcţie recentă. Puştii trag, răpăind din gură, cu nişte pistoale automate improvizate din ţevi şi din bare metalice şterpelite de pe un alt şantier din apropiere.

După aspectul feţei apoplectic şi după răcnete, hipopotama în fustă colorată şi înfoiată, şi în târlici, pare să fi fost trezită din somn de larma mitraliorilor. Sau poate - de ce nu am presupune, de vreme ce gura lumii-i slobodă? - din cine ştie ce altfel de răsfăţ. Oricum, culoarea roşie din obraji, combinată cu părul morcoviu, se potriveşte cu fondul galben şi cu florile mari, vişinii, de pe bluza care mai mult o dezbracă decât o îmbracă.

Este evident că dorinţa ei, în momentul erupţiei pe uşa "scării" şi al năvălirii pe trepte, a fost să-l prindă măcar pe unul din mitraliori şi să-i tragă o che