Am încă în ureche vocea lui, cealaltă voce, încă plină de speranţă, de acum trei ani (aproape patru), când, timp de aproape o vară întreagă, am mers de câteva ori pe săptămână, împreună cu Irina Tarabac Izverna şi mult ajutată de ea, pentru a sta de vorbă cu Alexandru Vona despre "viaţa şi opera" lui, "convorbiri" pe care le-am înregistrat şi apoi le-am transcris şi care - asta-i era dorinţa fermă - urmau să devină materie pentru o carte.

Dau, astăzi, aproape la întâmplare, câteva crâmpeie din conversaţia noastră, căci simt că, în acest moment, e cel mai bun mod de a-l evoca pe Alexandru Vona, de a intra în comunicare cu el:

I.M.: Franceza este pentru tine ca o a doua limbă maternă. Te simţi perfect la îndemână în ea.

A. V.: Non, je ne peux pas dire que je me sens tout ŕ fait ŕ l'aise non, pas du tout.

I.M.: Et le rapport entre le roumain et le français, comment le sens-tu?

A.V.: Écoute, j'ai le sentiment que je sens bien la langue roumain. Je sais que les gens auxquels je me suis le plus attaché étaient des Roumains, et des Roumains de confession orthodoxe, et derniérement des Roumains de confession uniate.

A.V.: Personajele n-au nume, asta-i evident. Dar nu numai că n-au nume,

n-au nici un proiect precis, nici unul dintre proiectele care nasc în creierul naratorului nu-i dus până la capăt. Nu ştiu dacă ai trăit lectura în acelaşi fel.

I.M.: în acest fel şi în multe altele.

A.V.: Şi eu consider că în legătură cu cartea asta există mai multe feluri de citiri posibile, unul constând în a spune că e vorba de un text ciudat, care nu conţine nici unul din elementele care dramatizează un récit şi care să permită să se creeze spaţiul de curiozitate şi de angoasă care-l face pe lectorul curent să ducă lectura până la capăt. Doamna Pârvulesc