Ce loc mai ocupă Bibilioteca în epoca Internetului, a link-urilor şi a televiziunii prin cablu, graţie cărora oricine poate avea acces instantaneu la informaţii de tot felul, inclusiv la (fragmente de ) opere literare pentru toate gusturile şi necesităţile bibliografiilor ştiinţifice? Iată una dintre întrebările cele mai auzite în anii din urmă, mai ales într-o ţară precum România, unde, pînă în decembrie 1989, literatura fusese pusă în situaţia (privilegiată?) să îndeplinească funcţii care în mod normal nu îi sînt specifice: informativă (în condiţiile în care presa şi audiovizualul erau cum erau, mai degrabă nu erau), cognitivă (adesea prin literatură se puteau cîrpi, cît de cît, găurile din cărţile de istorie, filozofie, logică, sociologie, economie etc), educativă (aberant, dar asta era situaţia comandată de partid, scriitorul trebuia să facă educaţie).

După căderea comunismului funcţiile literaturii s-au împuţinat considerabil, au redevenit cele fireşti, preponderente fiind cea tradiţională de divertisment, aflată acum în acerbă concurenţă cu alte surse de divertisment (televiziunea, spectacolele de tot felul, cinematograful şi în varianta casnică dvd-urile şi casetele video) şi cea cognitivă (ca modalitate specifică de cunoaştere a lumii). În mod firesc, mulţi dintre cititorii de romane din vremea comunismului s-au îndreptat spre canalele alternative, dedicate unor funcţii pe care, în trecut, erau obligaţi să le caute în cărţile de ficţiune (presa scrisă, emisiunile informative, canalele tv de cultură generală gen Discovery, Animal Planet, National Geographic, filmele erotice, talk-show-urile, Internetul). În felul acesta, informaţia dorită vine în mod direct şi, element nu lipsit de importanţă într-o societate aflată în topul pauperităţii europene, este mult mai ieftină.

Liviu Antonesei este unul dintre acei scriitori care îşi sur