Dupa ce v-am citit marturia publicata de istoricii Cornel Jurju si Cosmin Budeanca, am avut impresia ca ati plecat pe munte mai mult din dragoste pentru Mihai Jurj, sotul dumneavoastra, decat din convingeri anticomuniste...
Daca nu plecam, ma arestau. Am ales din doua variante una. Securistii stiau ca eu ii pot duce la locul unde se afla ascuns Mihai. Ei m-au lasat pe mine doua luni dupa ce el a fugit, o crezut ca poate-poate il prind cumva vinind acasa sau ma duc io. Mihai era foarte abatut... El nu rezista daca eu nu eram cu el. Mihai era mai suparat, mai slab... Avea el curaj, dar eu tot timpul l-am imbarbatat. Altfel, cred ca si el facea ce o facut Susman batranu'.
O data porniti pe aceasta cale a rezistentei impotriva unui intreg sistem, implicit v-ati asumat si moartea ce putea surveni la tot pasul. Totusi, v-a ispitit vreodata gandul de a va preda?
De predat nu ne predam. Sotul s-ar fi impuscat, dar el nu ma pusca pe mine. Mihai nu s-ar fi dat viu niciodata. Nu ne-am gandit sa ne predam, pentru ca soarta noastra o stiam care este. Ei nu se multumeau cu ce spui, si scoteau de la tine ce doreau ei si apoi te condamnau la moarte. Acum, pe mine nu ma condamnau la moarte, ca n-am tras. Daca as fi zis ca am tras... De altfel, la proces m-o intrebat: "Ai purtat arma?" "Am purtat, sigur ca am purtat." "De ce ai purtat arma, daca nu ai tras?" "Pai, sa nu duca sotul doua!" Avea sotul o carabina, un ZB si o arma de vanatoare. Cum sa duca el trei... Carabina imi placea, ca era mai mica. Aia o desfaceam, o curatam.
Aflata intr-o situatie primejdioasa, ati fi tras?
Da, cum sa nu.
Optimismul luptatorilor din muntii Romaniei a fost puternic sustinut si de credinta unei apropiate sosiri a americanilor. Si in interiorul grupului Susman a fost la fel?
Sigur ca toata lumea a asteptat venirea americanilor. Nimeni n-o stiut c-am fo
