LANSARE - Mitsubishi Colt, un nou model de clasa mica pe piata romaneasca
Segmentul B al masinilor de serie, ce include modele gen Nissan Micra, Fiat Idea sau Mazda2 are, de curand, un nou membru. Acesta este Mitsubishi Colt, o versiune imbunatatita a constructorului japonez. CATALIN FAINISI
ATRACTIE. Mitsubishi Colt e o masina cu sex-appeal, japonezii oferindu-i un aspect ce satisface exigentele europenilor Importatorul oficial al Mitsubishi in Romania, M Car Trading, a organizat zilele trecute, la Sucevita, un drive test cu noul model al japonezilor, Colt. Micuta masina cu caracteristici de monovolum reprezinta eforturile celebrului constructor nipon de a intra in forta pe segmentul B, unde poarta un duel puternic cu Nissan Micra, Toyota Yaris, Mazda2, Mercedes A-Klasse sau Fiat Idea.
AGILA. Modelul Colt 1,3 l Invite (95 CP), propulsat de un motor pe benzina, impresioneaza prin manevrabilitatea deosebita in conditii de trafic dificil. Servodirectia electrica isi face excelent datoria, iar masina accelereaza destul de bine atunci cand este solicitata. Performante notabile obtine incepand de la 4.000 de rotatii pe minut, cand se obtine si cuplul maxim, de 125 Nm. Viteze foarte mari nu se pot obtine cu acest model, produs in Olanda, dar acesta nu este scopul pentru care a fost introdus pe piata. Important este faptul ca masina poate fi folosita predominant in oras, dimensiunile mici ajutand-o sa strabata fara probleme soselele aglomerate ale metropolelor.
STABIL. Un alt aspect interesant al lui Colt este acela ca ofera o stabilitate destul de buna. Sistemul ABS cu EBD (Distributie Electronica a Franarii) ajuta masina sa se aseze pe sosea in momentul franarilor bruste. De asemenea, comportamentul in viraje este onorabil, desi nu se ridica la nivelul unor rivali precum Ford Fusion sau Mercedes A-Klasse. In concluzie, la un pret fara tax