Misie grea, de cosmonaut fara voie, cu biologia profesionala accelerata in ani lumina. Constient sau nu, Turcescu expandeaza fara ezitare catre alte si alte domenii. A cantat intr-o formatie rock, a publicat un roman, da sfaturi studentilor la jurnalistica, scrie in Dilema veche. Aceasta din urma indeletnicire spune insa cel mai mult despre protagonistul biografiei un pic gafaite de mai sus. Textele lui (volumul cuprinde mai putin de un an si jumatate de colaborare saptamanala) nu fac pana la capat corp comun cu aerul Dilemei - mai cautat, mai artist, cultivand in mai mare masura o estetica (uneori doar o postura) a reflexivitatii. Turcescu scrie simplu, gazetareste, fara "efecte", e adunat intens pe dorinta de a vedea, de a intelege, de a prinde pulsul lumii haotice din jur. In general asculta si se asculta, ca un om de radio ce este. Efectele, daca sunt, sunt la acest nivel. In scrisul lui se aud pauzele, dezamagirile, tristetea, furia neputintelor, melancoliile. Un "fasait de banda" care inregistreaza si transmite discret reactiile autorului. In rest, Turcescu constata mai mult decat taxeaza si taxeaza mai ales implicit, printr-un fel de disperare ca vede ceea ce vede. Nu e un cautator de subiecte, le lasa sa vina spre el stand pur si simplu pe loc, in intersectia aglomerata a debusolarilor generale: de ce atatia romani sunt impotriva americanilor, de ce nu mai vrea nimeni sa stie de punctul 8 de la Timisoara ("S-a vorbit mult si frumos ca despre un mort tanar"), de unde vine psihoza curelor de slabit, cum de atata lume il considera pe Pacepa un tradator, cum a ajuns romanul sa debiteze clisee despre faptele de caritate cu care suntem datori de Pasti si de Craciun ("demagogie fara morala"), despre "mandria de a fi roman", despre olimpici, despre teoria conspiratiei universale si antiromanesti s.a.m.d. Textele din Dans de Bragadiru sunt scrise in cel putin tr