Acum vreo treizeci de ani, intr-o vara, la mare, zile si nopti in sir am ascultat un cantec de Bob Dylan, truver subversiv si la mare moda atunci. Nu prea intelegeam ce canta, intelegeam insa foarte bine ce zicea. Voia sa schimbe lumea. Si eu ardeam de nerabdare s-o schimb. Eram mai tanar pe atunci. In traducere libera, Bob zicea cam asa...
Veniti laolalta oameni buni
care de pe unde sunteti
si bagati de seama ca in jurul vostru
apele incep sa creasca.
Dati-va seama, in curand
veti fi uzi pana la os.
Si de credeti ca merita osteneala
sa va salvati
ati face bine sa incepeti sa inotati,
altfel, ca pietrele va veti duce la fund,
pentru ca vremurile sunt in schimbare.
Veniti voi, scriitori si critici,
ce cu pana voastra sunteti profetii,
si faceti ochii mari,
norocul nu vine de doua ori.
Nu va pripiti cu vorbitul
pentru ca roata se invarteste mereu
si inca nu l-a aratat
pe cel care acum pare ca pierde.
Maine el ar putea castiga totul,
pentru ca vremurile sunt in schimbare.
Si voi, senatori, deputati,
rogu-va, ascultati-mi chemarea,
nu stati in prag,
nu blocati coridorul,
pentru ca acela care va fi ranit
va fi cel care sta pe loc.
Afara se da o batalie,
in curand se vor sparge geamurile
si se vor darama zidurile,
pentru ca vremurile sunt in schimbare.
Veniti, mame si tati,
din toate colturile tarii,
si nu mai criticati atata
ceea ce nu puteti intelege.
Fiii si fiicele voastre
sunt acum dincolo de dojenile voastre,
drumul vostru de altadata
se inve
