In luna noiembrie a anului 1987, la Intreprinderea de Autocamioane "Steagul Rosu" din Brasov (IABv), mizeria sociala si financiara impusa de regimul comunist din Romania ii adusese pe muncitori intr-o stare disperata: fondul de salarii era nesatisfacator, retributiile erau reduse; peste acestea, lipsa de aprovizionare necesara cu alimente, energie electrica, apa potabila, caldura, precum si

scumpirea energiei electrice si a gazului, nu in ultimul rand foamea si frigul creasera o stare de indignare si tensiune printre muncitori; orasul Brasov devenise un spatiu unde mocnea "o mare acumulare de substanta exploziva".

Astfel, in noaptea de 14-15 noiembrie 1987, in atelierele IABv, schimbul III, sectia 440, incep sa se formeze nuclee de protest fata de masura autoritatilor de a fi redus salariile, declansandu-se un fel de pre-greva, in care muncitorii refuza sa lucreze. In dimineata de 15 noiembrie, muncitorii formeaza grupuri de discutie cu conducerea intreprinderii, dar dialogul nu are loc.

Inainte de aceasta peisajul monoton si cenusiu al comunismului a fost tulburat de momente de fronda sociala menite a naste efemere si firave fisuri in monolitul unui sistem politic intemeiat pe forta unei ideologii generatoare de teama, compromisuri.

De altfel, cvasi-inexistenta celor mai empirice forme de rezistenta a organismului national fata de acest regim totalitar a avut darul ca, la inceputul anilor ’50, elemente reactionare regimului sa se organizeze ilegal in Muntii Fagaras sub comanda fratilor Arnautoiu.

Peste aproximativ un sfert de veac, resentimentele romanilor fata de totalitarism aveau sa se faca auzite prin greva minerilor din Valea Jiului din anul 1977.

Muncitorii au format o coloana si au pornit spre centrul orasului, scandand: "Hotii", "Vrem banii inapoi", "Ajunge, nu mai vrem sa fim mintiti", "