Nicolae MANOLESCU:
Paralela 45 se numara printre primele patru-cinci edituri importante din Romania. Si-a dobindit locul in zece ani de activitate tenace, desi modesta, cautind sa fie mai degraba utila decit spectaculoasa. Investitia ei morala a fost una pe termen lung.
Fiindca, dincolo de aceasta apreciere, nu ma simt in stare de alte generalitati festive, voi relata pe scurt colaborarea mea cu Paralela 45 si cu poetul Calin Vlasie, dirijorul orchestrei, care mi se pare semnificativa.
Colaborarea a insemnat (dupa un inceput banal, cu o reeditare intr-o colectie) un pariu: al editorului cu mine si al meu cu editorul. Am facut un contract mai putin obisnuit: de a preda in cinci ani Istoria critica a literaturii romane. Nu volumul al doilea, nu reeditarea primului, ci intreaga carte. Pentru mine, pariul a fost un impuls. Dupa citiva ani de intrerupere a lucrului la Istorie…, reluarea lui; si, mai mult, nu in ordinea strict cronologica a epocilor si autorilor, ci in functie de niste planuri mai complexe si mai largi, ba chiar in functie de unele capricii de lectura, inevitabile chiar si atunci cind scrii cu tot seriosul. Asta a deblocat totul. Si mi-a permis sa inchei prezentarea literaturii de la inceputul secolului XX inainte de a scrie despre Slavici, a avangardei inainte de a scrie despre Macedonski si a realismului socialist in acelasi timp cu Maiorescu si Caragiale.
Nu e putin lucru cind e vorba de ditamai santierul. Al meu, caci despre santierul editorial de la Paralela 45 vor povesti altii.
Mircea MARTIN:
De Paralela 45 ma leaga proiecte realizate si nostalgii, adica proiecte nerealizate… Dar zece ani inseamna deja un inceput de istorie si, prin urmare, e cazul sa rememoram devenirea sinuoasa si spectaculoasa a unei edituri provinciale in apele tulburi ale tranzitiei romanesti. Nu am in fata un catalog retrospect
