Anul ăsta, Anglia bate Franţa! Nu vorbesc nici de fotbal, nici de vreo continuare a războiului de o sută de ani. Ci de calitatea peliculelor prezentate în cadrul Festivalului Filmului Britanic 2004, care s-au dovedit net superioare celor produse de cineaştii participanţi la Festivalul Filmului Francez. Motivul rămâne obscur - să fie oare vina celor ce au făcut selecţia? Pentru cel britanic, responsabil cu alegerea filmelor a fost Mihai Chirilov (care participă la TIFF în aceeaşi calitate), al cărui gust a fost sigur - în viziunea mea - în 90% din cazuri. Aş ilustra această afirmaţie discutând trei filme: un documentar, (Bodysong), şi două lungmetraje (Bright Young Things şi AKA), care se constituie într-o imagine fidelă a tendinţelor contemporane din cinematografia engleză.

Îl cunoaşteţi cu siguranţă pe Stephen Fry în primul rând ca actor care acoperă un vast spectru dramatic: de la roluri în serii comice produse de BBC (Jeeves, Lord Melchett) până la cele cu alură tragică (notabilă mi se pare portretizarea lui Oscar Wilde din filmul omonim în care juca alături de Jude Law). Bright Young Things e debutul său regizoral - el e şi scenaristul lungmetrajului -, iar Fry a ales să-şi înceapă cariera în acest domeniu cu o adaptare. Şi nu şi-a ales un text sau un autor uşor: Evelyn Waugh, scriitor căruia cinematografia îi displăcea profund şi ale cărui adaptări de până acum au fost desfiinţate de critică. Fry alege romanul Vile Bodies, pe care Waugh însuşi (nu vă lăsaţi păcăliţi de nume, e un "el", nu o "ea"!) ajunsese să-l considere defectuos din punctul de vedere al construcţiei. Textul mai ascunde o dificultate: e şi marcat de moralismul autorului, romancier catolic după cum îl clasifică Anthony Burgess, oricum preocupat de chestiuni escatologice - mărturiseşte el în prefaţa de la Brideshead Revisited. Fry alterează substanţial tonalitatea: se preocupă t