Citesc cu creionul în mînă interviurile persoanelor celebre în Romania. În mărturisirile personalităţilor controversate mă scufund cu o curiozitate aproape jenantă. N-am atîta imaginaţie încît să pot inventa epic personaje de tip Nicu Gheară, Fane Spoitoru, Dinel Staicu sau Gregorian Bivolaru. Cu personalităţile politice mă mai descurc, dar şi aici, detaliul, o explicaţie sau alta pentru justificarea unei situaţii cunoscute de toată lumea mă găsesc în deficit de imaginaţie. Din acest punct de vedere, preşedintele Iliescu, cel din cartea de convorbiri cu Vladimir Tismăneanu, nu are o imagine publică spectaculos diferită faţă de aceea din dialogurile sale cu reputatul politolog. După apariţia cărţii, lui Vladimir Tismăneanu i s-a reproşat că a vrut să-i retuşeze imaginea lui Ion Iliescu, încercând să-l prezinte drept un democrat, în ciuda antecedentelor sale. Or, Tismăneanu n-a încercat decît să urmărească ce s-a întămplat cu o persoană care a avut o carieră politică zdruncinată în timpul regimului comunist şi care, ulterior, a devenit preşedintele României timp de două mandate şi ceva. În ceea ce priveşte valoarea de întrebuinţare a acestei cărţi, n-aş zice că e un volum de propagandă. Ea poate fi inventariată drept o contribuţie la istoria post-comunismului în care intervievatorul vrea să afle ce crede despre sine un fost reprezentant al nomenclaturii comuniste ajuns în rolul de preşedinte liber ales de electorat. În interviul său cu Vladimir Tismăneanu, Ion Iliescu nu încearcă să-şi facă altă imagine decît cea cunoscută pentru simplul motiv că imaginea sa publică e una de succes.

În cu totul altă situaţie se află premierul Adrian Năstase. El n-a izbutit să-şi contureze o imagine publică suficient de atrăgătoare, încît să nu aibă nevoie de modificări. De fapt, imaginea pe care şi-a construit-o premierul în ultimii ani are nevoie de modificări subs