Din ce în ce mai limpede, se conturează o mică industrie literară autohtonă. În Occident, ea există demult. Literatura de consum nu mai înseamnă Sandra Brown, ci Paulo Coelho. Sau chiar Henry Miller. Ea nu mai poate fi ironizată sau denigrată, pentru că cei care o scriu, cei care o promovează şi cei care o vînd sînt profesionişti. Atributul "de consum" nu înseamnă că literatura pe care o caracterizează e proastă. Consumatorul nu e neapărat, aşa cum unii ideologi vor să ne facă să credem, individul pasiv, incult şi frustrat. Pentru a nu refuza o comparaţie la îndemînă, cu toate simplificările şi omisiunile pe care le implică, literatura de consum este, faţă de literatura "pură", ceea ce este muzica pop/rock faţă de cea simfonică. Jimi Hendrix faţă de Schoenberg, The Prodigy faţă de Stockhausen. Avem, de-acum, două literaturi - care comunică, desigur - şi două regimuri de vizibilitate ale literaturii. În mare, avem o literatură care contestă literatura în chiar interiorul cîmpului literar (ca Schoenberg în muzică, de pildă), dar recuperînd realitatea literală (cum Stockhausen recuperează realitatea sonoră), şi o literatură contestatară, anti-socială, dar, din perspectivă literară, obedientă unui model de reprezentare recunoscut - şi, deci, vandabilă, recuperată de societatea de consum (ca Hendrix în muzică).
Literatura "pură" ca anti-literatură
Numărul 1 apare în 1995, numărul 2 în 1996, apoi gata. Se numeşte Revue de littérature générale, a fost publicată de editura POL şi fiecare număr adună cam o mie de pagini, 23,5 cm. X 19,5 cm. Proiectul a fost dirijat de Pierre Alféri şi Olivier Cadiot, doi poeţi importanţi. Primul a fost imediat epuizat. Nu l-am văzut niciodată. Numărul 2 antologhează 49 de texte. Nimeni nu "povesteşte" aici de plăcere, toate textele (succesiuni semnificante de semne) se scriu împotrivă: împotriva se
