Impresionant este portretul unui scriitor ce ne-a fost drag multora dintre noi, Poetul F. M. Despre Florin Mugur, criticul Grigurcu a scris adesea (numai în tomul II din Poezie română contemporană, 2000, sunt cuprinse şase texte) - aici ne aflăm în faţa unui poem:

Poetul F. M. Cu barba lui inocentă / ca un trandafir răsturnat // vorbeşte gesticulează înfulecă / bucăţi de pâine şi de text / bea mici înghiţituri de ambrozie / înghite iarăşi vorbeşte surâde / însă mai cu seamă ţopăie / ţopăie ca un piţigoi // la poarta primăverii având culoarea unui birou / pe nisipul orăşenesc spulberat de claxoane / pe scrumul propriei sale umbre / zumzăitoare cum o albină // poetul F. M. cel atât de lacom / de propriile sale vorbe blajine / pe care totuşi ca un făcut le risipeşte mereu / în coşuri de hârtii în receptoarele telefoanelor / pe scări pe tejghele de băcănii le uită / în metrou în taxiuri / aşa cum uiţi de regulă / obiectele utile // poetul F. M. cu barba lui inocentă / ca un trandafir încărunţit / ce ruşine! pierzându-şi imaginile / cum umbrele fulare mănuşi etc. // veşnic îndrăgostit adică flămând / de ceea ce n-a fost să fie.

Criticul Grigurcu - alături de alţi comentatori de prestigiu - a fixat statura abstractă a poetului de seamă Florin Mugur. Aici, omul F. M. este surprins aşa cum îl mai ţin minte confraţii săi de odinioară ; e vorba de o fantasmă lirică, liber alcătuită în spaţiu, a unei neobosite fiinţe omeneşti, foarte ataşante, neîncetat în mişcare : vorbeşte gesticulează înfulecă / bucăţi de pâine de text, o fantasmă adevărată prin esenţialitatea ei dinamică! Omul îşi depăşea infirmităţile, suferinţele, îndoielile printr-o imensă disponibilitate faţă de ceilalţi. El ţopăia ca un piţigoi, se consuma în solidaritatea eficace faţă de ceilalţi - până nu mai rămânea din el decât: scrumul propriei sale umbre / zumzăitoare cum o albină..