Coalitia pentru un Parlament Curat, care a initiat programul "Voteaza cu ochii deschisi", este o coalitie ad-hoc de organizatii neguvernamentale care au decis sa se implice inainte de alegeri pentru a informa electoratul in legatura cu moralitatea si cu diverse acuzatii aduse de-a lungul timpului de presa candidatilor pentru Parlament. Din aceasta coalitie fac parte Agentia de Monitorizare a Presei, Alianta Civica, APADOR-CH, Asociatia ProDemocratia, Asociatia Studentilor de la Facultatea de Stiinte Politice, Asociatia Revolutionarilor fara Privilegii, Centrul pentru Jurnalism Independent, Freedom House Romania, Fundatia pentru o Societate Deschisa, Grupul pentru Dialog Social, Liga Romana de Presa si Societatea Academica din Romania. Este vorba despre un numar destul de mare de organizatii neguvernamentale importante, credibile, care si-au dovedit in timp sprijinul in domeniul general al asigurarii democratiei in Romania. In aceasta coalitie ne-am propus sa informam alegatorii si am alcatuit o lista cu criteriile de moralitate, pe baza carora am difuzat apoi informatiile despre candidati.
Care au fost criteriile pe care le-ati urmarit in realizarea listelor?
Intre aceste criterii se numara, de exemplu: colaborarea cu Securitatea inainte de 1989, traseismul politic - mutarea de la mai mult de doua partide -, implicarea persoanei respective in conflicte de interese in perioada de tranzitie si de privatizare, acuzatii de coruptie formulate in presa de-a lungul timpului, daca acestea au fost investigate, daca au existat dubii ca din motive politice nu au fost investigatii. Apoi, dorim sa aratam daca persoana respectiva a fost sau nu manager sau cumparator al unei firme in curs de privatizare sau privatizata. Un alt criteriu se refera la averea personala a candidatilor, in sensul in care exista o neconcordanta intre averea declarata si veniturile reale