Sa spui ca piesa lui Jean Anouilh pare sa fi fost scrisa special pentru el sau ca nimeni altul n-ar fi fost mai potrivit pentru acest rol ar putea sa sune a jignire, tinand cont de faptul ca aceasta Sa spui ca piesa lui Jean Anouilh pare sa fi fost scrisa special pentru el sau ca nimeni altul n-ar fi fost mai potrivit pentru acest rol ar putea sa sune a jignire, tinand cont de faptul ca aceasta poarta titlul Egoistul. Nu stiu cat s-a inspirat Radu Beligan din propria existenta pentru a aduce pe scena acest personaj, un supravietuitor "de profesie", cert este insa ca rolul dramaturgului de succes, stors de bani de catre familie, prieteni si menajera i se potriveste ca o manusa. Piesa scrisa de Anouilh in 1981 (cu varianta de titlu Buricul) urmareste schema comediilor de bulevard, dar isi extrage nota de modernitate din ideea dramaturgului de a scrie despre felul in care scrie, aceasta "punere in abis" fiind construita pe masura ce scenele se succed. Dincolo de aceste scene - care au conflict, dezvolta o intriga si ating un deznodamant, conform tiparului universal valabil - deliciul piesei este dat de comentariul ironic, inteligent, malitios uneori, al personajului principal, dramaturgul insusi. Ca pentru a urma modelul lui Anouilh, Radu Beligan si-a asumat si el o dubla misiune in ceea ce priveste acest spectacol, fiind deopotriva interpretul rolului principal si regizorul spectacolului. Lucru firesc daca ne gandim ca dramaturgul (cel care a scris piesa si cel din piesa) este cel ce decide cine ce miscare face in acest joc pe care il construieste din mers, impartasind spectatorilor nesiguranta, oboseala, lipsa de inspiratie, toate starile prin care trece un creator aflat la masa de scris si intrerupt mereu de interventiile celor din jur. Cei din jur - adica familia numeroasa (fiica iubita e jucata chiar de catre Lamia Beligan, fiica actorului), prietenul care il jumu