De stereotipul Cartii Junglei in mediul de afaceri ne lovim peste tot. In conversatii, la micul comentariu de salon in fata unei cesti de ceai. General: Viata e o jungla. Particular: publicitatea e o jungla. TEODORA MIGDALOVICI
Ei, cine face apel la stereotipul cu pricina se si simte cu musca pe caciula. Prietenii stiu de ce. Cei care plang jungla de azi ieri au pus seminte consistente la inaltarea ei. Cand coboram putin stacheta de la marile companii si apretul de corporatie, se face apel la alta metafora vegetala: codrul. Prezenta padurii seculare, in expresia azi desueta codru-i frate cu romanul, si-a pierdut actualitatea in contextul respectiv, dar s-a actualizat in altul. Azi auzim mult mai des se poarta ca-n codru, iar la stirile de seara, inevitabil, se fura ca-n codru. Comportamentul ca in codru in aceeasi linie cu comportamentul acru-superior, pe care il au in general functionarele de la banci mai rasarite, secretarele de directori prea ocupati sa se mai gandeasca la cine si cum ii reprezinta sunt, iata, pecinginea brandingului, o boala comuna zilele-acestea.
De pomana ai pe hartie o marca - boboc, busuioc de pus la icoana si omul de PR face cocoasa deasupra tastelor de cate mesaje de autoprezentare reverentioasa face, daca intern, valorile din comunicat nu sunt respectate nici cat negru sub unghie, daca celelalte departamente care interactioneaza cu exteriorul anuleaza, prin atitudine, crezul atat de intors din condei, regasibil pe web. Nimic nu e mai rau pentru o perceptie corecta a unei companii care pledeaza teoretic pentru un set de valori, ca acestea sa fie consecvent anulate de comportamentul angajatilor.
Din seria Clisee din viata de corporatie la noi, poate si aiurea mai amintim Secretarele, soferii si portarii conduc cu adevarat destinele firmei. Nu e folclor, e realitate, mai ales daca facem lectura lucrurilor in grila
