Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rate mai scumpe de anul viitor

Publicat in Jurnalul, vineri 19 noiembrie 2004 ·

Magazinele care vand bunuri in rate vor trebui sa vanda polite de risc financiar asociate obiectelor achizitionate. Masura va duce la cresterea costurilor pentru retelele de magazine care practica imprumuturi fara giranti si, in cele din urma, la rate mai scumpe. CATALIN BUDESCU

INGRIJORARE. Ratele fara giranti ar putea deveni mai mari Magazinele cu vanzare in rate vor fi obligate sa angajeze intermediari autorizati (reprezentanti ai unei singure societati de asigurare) care sa incheie, la momentul cumpararii unui bun, politele de asigurare privind riscul de credit. Aceste asigurari constituie un ajutor foarte important pentru retaileri, intrucat vor inlocui obligativitatea unui girant, stabilita la inceputul anului de Banca Nationala a Romaniei prin normele privind creditul de consum.

TERMENE. Directorul general al Directiei de Reglementare din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), Paul Mitroi, a declarat ca, potrivit Directivei 2002/92 a Comisiei Europene, care va intra in vigoare in spatiul comunitar la 15 ianuarie 2005, o mare parte din politele de asigurari vor putea fi vandute numai prin intermediari autorizati. CSA va incerca sa armonizeze legislatia in cel mai scurt timp, fiind necesare doar norme la Legea 403/2004 pentru modificarea si completarea Legii 32/2000 privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor. Potrivit lui Mitroi, obligativitatea intermediarilor autorizati in asigurari si reasigurari ar putea fi introdusa de la 30 martie 2005.

SCUMPIRI. Un astfel de intermediar nu poate practica acelasi tip de polite pentru mai multe societati de asigurari. Retailerii sunt nevoiti sa colaboreze astfel cu mai multe companii de asigurari, intrucat CSA a limitat expunerea si in cazul companiilor de profil la nivelul politelor de risc de credit. Astfel, magazinele care doresc sa continue vanzarea

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maria Zaharova, atac fără probe: Autorităţile franceze l-au arestat pe fondatorul Telegram pentru a influenţa alegerile din România / Retorica, folosită și de liderii politici extremiști din România

G4Media acum 2 ore
Autorităţile franceze l-au arestat pe Pavel Durov pentru a putea folosi aplicaţia sa de mesagerie Telegram în scopul influenţării recentelor alegeri prezidenţiale din România, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Video Claudiu Târziu se întreabă de ce se teme George Simion că va fi arestat la protestul din 26 mai: „Știe că se va întâmpla lucruri ilegale?”

Adevarul acum 53 minute
Europarlamentarul Claudiu Târziu, fost co-preşedinte al AUR, s-a întrebat sâmbătă, 24 mai 2025, de ce se teme George Simion că va fi arestat la protestele anunțate în București în ziua învestirii lui Nicușor Dan, președintele ales al României.

Un nou RECORD istoric de temperatură în mai: 51,6 grade în Emiratele Arabe Unite

Gandul acum o ora
Emiratele Arabe Unite au înregistrat, vineri, cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată pentru o lună mai, de la începutul înregistrărilor în 2003, cu 51,6 grade Celsius, potrivit Centrului Meteorologic Național (NCM). Țara deșertică s-a co

Mesajul lui Nicuşor Dan înainte de ceremonia de învestitură: „Avem de reparat 35 de ani. Nu va fi ușor”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele ales Nicuşor Dan a mulţumit sâmbătă pentru încredere celor care l-au votat și a transmis că „este nevoie de efortul fiecăruia dintre noi” pentru a repara trecutul. ”România, continuăm pe drumul democratic, pro-european şi transatlantic

Cod portocaliu și galben de ploi torențiale, vijelii și grindină în mare parte din țară. Vremea se răcește accentuat

Libertatea acum 8 ore
Vremea se va răci accentuat și vor fi ploi torențiale, vijelii și grindină în următoarele zile, anunță sâmbătă Administrația Națională de Meteorologie (ANM), care a emis un cod portocaliu, unul galben și o avertizare meteo de vreme rea.

Jaqueline Cristian, învinsă în finala de la Rabat, Maroc

Ziua Constanta acum 4 ore
Jaqueline Cristian a fost învinsă de australianca Maya Joint cu 6-3, 6-2 în finala turneului WTA 250 de la Rabat (Maroc), dotat cu premii totale de 275.094 de dolari. Jaqueline Cristian (26 ani, 74 WTA) s-a înclinat după o oră și 20 de minute, confo

Luni, 26 mai, încep ÎNSCRIERILE la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026

Gandul acum 4 ore
Ministerul Educaţiei a transmis că luni, 26 mai, încep înscrierile la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026. Potrivit anunțului făcut de Ministerul Educației, în grupele de nivel antepreşcolar

SuperLiga: Universitatea Cluj și Rapid, remiză spectaculoasă în ultima etapă din play-off

HotNews acum 2 ore
Universitatea Cluj și Rapid București au terminat la egalitate, scor 2-2, meciul disputat sâmbătă în ultima etapă din play-off-ul SuperLigii. Universitatea Cluj – Rapid 2-2, în etapa #10 din play-off Giuleștenii au deschis scorul în minutul 36, când

Nicușor Dan merge în Polonia pentru a-l susține pe primarul Varșoviei în alegerile prezidențiale

HotNews acum 10 ore
Președintele ales, Nicușor Dan, a declarat că duminică va merge în capitala Poloniei pentru a-l susține pe liberalul Rafał Trzaskowski, primarul Varșoviei, în cursa prezidențială. „Am fost invitat în ultima mea zi în care nu sunt președinte să merg,

F1: Lando Norris a stabilit un record şi va pleca din pole-position la Marele Premiu de la Monaco

News.ro acum 3 ore
Pilotul britanic Lando Norris (McLaren) a bătut sâmbătă recordul de viteză pe un tur la Monaco şi va pleca din pole position în cursa de duminică, la Marele Premiu al statului Monaco. Lando Norris a reuşit să întreacă recordul stabilit de compatriot

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/16°
lun.

11°/13°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

16°
sâm.

14°/22°
dum.

10°/15°
lun.

9°/11°
mar.

11°/12°
Constanta
acum

16°
sâm.

15°/22°
dum.

13°/19°
lun.

13°/14°
mar.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

9°/13°
lun.

8°/17°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

12°
sâm.

10°/15°
dum.

7°/18°
lun.

8°/20°
mar.

10°/22°