ECONOMIC Consiliul Concurentei a realizat pentru prima data in istoria sa o cercetare in randul a circa 4.000 de agenti economici din toata tara cu privire la ansamblul problemelor de concurenta si la legislatia in materie. Sondajul reliefeaza faptul ca de-a lungul timpului aproape jumatate din firmele romanesti au beneficiat sau beneficiaza inca de ajutoare de stat.
CATALIN BUDESCU
INITIATIVA. Mihai Berinde, presedintele Consiliului Concurentei, a trasat strategia institutiei pentru anul 2005, luand in considerare si rezultatele acestui studiu Institutia a vrut sa afle de la cei mai mari agenti economici din diverse sectoare economice, reprezentativi la nivelul fiecarui judet, cum este perceputa activitatea sa de catre mediul de afaceri. Scopul in sine a fost de a evalua gradul de cunoastere si constientizare a legislatiei din domeniul concurentei si a ajutorului de stat, precum si o ajustare corespunzatoare a strategiei in domeniu a Consiliului pentru anul 2005.
MEDIUL DE AFACERI. Astfel, 74% dintre cei intervievati considera ca impactul activitatii Consiliului Concurentei asupra mediului de afaceri este important, in timp ce 19% il considera modest. De asemenea, mediul de afaceri cunoaste existenta noii legislatii in domeniul concurentei in contextul procesului de negociere a aderarii la Uniunea Europeana (96%). Majoritatea (63%) au apreciat ca legislatia in domeniul concurentei se respecta, dar in proportie de 37%, cei intervievati nu au confirmat respectarea Legii concurentei in domeniile lor de activitate, totodata 25% au fost nehotarati, iar 12% au apreciat ca legislatia nu se respecta.
CONFUZII. Urmare a actiunilor intreprinse in ultimele 7 luni, Consiliul Concurentei a fost corect perceput ca fiind institutia responsabila cu punerea in aplicare a legislatiei in domeniul concurentei de catre 87% din companiile intrebate. Mai