Pentru majoritatea amatorilor de dulce, "zahar" inseamna doar niste cristale mici si albe, insa putini stiu ca acela ce da gustul cel mai iubit dintre toate este si cel mai vechi obiect de schimb. ANDRADA FLORIA
COMPLET. Criteriile bucatelor reusite sunt indeplinite: gustul si aspectul Forma, calitatea si valoarea acestui obiect de schimb in timpurile trecute a variat indeajuns incat sa starneasca discutii serioase de cate ori vine vorba despre zahar. Se stie insa ca produsul era mult mai raspandit decat am putea crede.
CULTURA DULCE. In anul 510 i.e.n., soldatii infometati ai Imparatului Darius se aflau in apropierea raului Indus cand au gasit "o planta care face miere fara albine", planta pe care astazi o numim trestie de zahar. Insa acest contact timpuriu cu sursele asiatice de producere a zaharului nu a facut valuri prea mari, astfel incat in anul 327 a fost redescoperit de Alexandru cel Mare, care a raspandit indulcitorul in toata Persia. Abia in secolul al IX-lea, musulmanii care au debarcat pentru prima data in Sicilia au deschis drumul zaharului si in Europa. Astfel ca, pana in secolul al X-lea, se produsese atat de mult incat au ajuns sa il foloseasca si in exporturi. Se spune ca, in perioada elisabetana, englezii consumau cantitati prea mari din rafinatele cristale dulci si din aceasta cauza erau recunoscuti pentru dintii lor stricati si pentru bomboanele pe care le comercializau. Astazi, cultura zaharului a atins un grad foarte ridicat de dezvoltare, iar dovada este ca s-a infiintat chiar si o "Asociatie a Zaharului". Aceasta a fost fondata in anul 1943 de oameni de stiinta care si-au dedicat intreaga activitate rolului pe care il are cel mai folosit indulcitor asupra oamenilor.
Pentru majoritatea amatorilor de dulce, "zahar" inseamna doar niste cristale mici si albe, insa putini stiu ca acela ce da gustul cel mai iubit dintre
