POLITIC Candidatul D.A. la Presedintie declara ca nu va accepta un guvern de uniune nationala, preferand opozitia. In ultima saptamana de campanie, Jurnalul National a adresat un set de intrebari comune primilor trei clasati in sondajele privind optiunile pentru alegerea sefului statului: Adrian Nastase, Corneliu Vadim Tudor si Traian Basescu.
Va prezentam astazi interviul realizat cu Traian Basescu, candidatul Aliantei Dreptate si Adevar PNL-PD la Presedintie. OANA STANCU
PREROGATIVE. Traian Basescu e multumit de actuala Constitutie si spune ca intr-o situatie de criza ar respecta-o si nu ar interpreta-o
Jurnalul National: Pentru cine candidati? Traian Basescu: Pentru toti romanii care au nevoie de un presedinte caruia sa ii pese de toti cei 22 de milioane de cetateni ai tarii, dar si de romanii din diaspora. Esential, in opinia mea, este sa schimbam modelul de presedinte pe care l-a creat Ion Iliescu, dar si Emil Constantinescu, prin neimplicare.
Pentru ce candidati? Pentru ca a venit timpul ca Romania sa fie smulsa din mana nomenclaturistilor din esalonul doi si sa fie redata romanilor.
Ce castigati din aceasta candidatura? Am un singur obiectiv, ca om politic ajuns la maturitate: sa fac ce trebuie pentru tara mea.
Dar, ca presedinte, ce ati avea de castigat? Ca presedinte castig putere si, pe masura puterii, responsabilitate. Repet ce v-am spus mai sus: sunt un om politic ajuns la maturitate, care vrea sa faca un lucru important pentru tara lui; puterea o voi folosi pentru poporul roman. Presedintele, odata ales, dobandeste nu numai o putere extraordinara, dar dobandeste si responsabilitate pe masura puterii. Din acest motiv, presedintele, in calitate de garant al Constitutiei, este obligat sa se implice si uitati-va in Constitutie care sunt drepturile garantate romanilor - dreptul la educatie, dre