Costel I., un tinar de 24 de ani, din satul Budesti, comuna Faurei, a ajuns pe mina medicilor ieseni de la Clinica Buco-maxilo-faciala din cadrul Spitalului de Urgente "Sfintul Spiridon" din Iasi, dupa ce a fost lovit de un consatean pe care voia sa il ia la bataie. "In noaptea de simbata spre duminica, am fost sesizati de politisti ca la Spitalul Roman s-a prezentat acest cetatean din comuna Faurei, care prezenta urme de lovituri. Din declaratiile preluate de Politia Roman reiese ca tinarul internat in spital a vrut sa il agreseze pe un consatean, iar acesta din urma, in legitima aparare, l-ar fi lovit. Conflictul s-a petrecut pe drum. Costel I. este cunoscut ca un scandalagiu, intre cei doi nemaiexistind conflicte anterioare. Vom efectua verificari pentru a stabili imprejurarile concrete in care a avut loc aceasta agresiune", au declarat politistii de la Postul de Politie Faurei. Batausul a fost diagnosticat de cadrele medicale cu traumatism cranio- cerebral acut inchis si traumatism de mandibula. In acest sfirsit de saptamina, saminta de scandal s-a facut simtita din plin, nu mai putin de 15 persoane trecind prin miinile medicilor. Lista batutilor este completata de Benone M., de 22 de ani, din Moldoveni (traumatism cranio-cerebral acut inchis, traumatism toracic, escoriatii faciale), Florin D., 24 de ani, din Roman (traumatism cranio-facial), Ciprian G., de 38 de ani, din Cordun (traumatism cranio-cerebral acut inchis, traumatism treimea inferioara antebrat sting), Dorel P., de 26 de ani, din Roman (plagi taiate buza superioara), Ionel T., 21 de ani, din Roman (traumatism cranio- cerebral acut inchis si traumatism pumn drept), Mihaela C., 19 ani, din Roman (traumatism toraco-abdominal), Florin T., de 36 de ani, din Roman (cu diagnosticul traumatism cranio-cerebral acut inchis). Doua dintre persoanele agresate, respectiv Doru T., de 40 de ani, din Roman, si Ionut