Excelam in monologuri dupa cum se vede si in campania electorala. O lege subreda a stabilit ca in ultimile zile ale saptamanii televiziunile si radiourile nu pot difuza stiri despre candidatii la alegeri. Despre reprezentantii guvernului pot vorbi, daca isi vad de treburile lor. Iar la sfarsitul saptamanii raman suficiente treburi guvernului, de taiat vreo panglica, un tuns, un frezat. Televiziunile transmit realizarile celor care se piaptana cu ochii la camerele de luat vederi.

Partidele de opozitie nu se bucura de acelasi tratament. Exista o grila conform careia opozitia ar trebui sa fie prezenta la televizune si la radio in proportia din Parlament. Reprezentantii partidelor neparlamentare nu ajung decat sa-si prezinte programele, legea favorizand partidele deja aflate in Parlament. Aspirantii la fotoliul de la Cotroceni sau din Parlament nu se confrunta in lupta cinstita, pe marginea programelor. Ei isi paseaza peste gard intrebari, provocari, raspunsuri in doi peri si amenintari cu judecata. Toti exceleaza in cuvantari, nici unul in dialog. Desi problemele pe care le-ar putea aborda sunt de interes pentru alegator, legea si televiziunile ii risipesc pe candidati in asa fel incat nu mai distingi decat numele cele mai des rostite, nu si pe cei care apar pentru prima data in cursa si care ar putea aduce un aer de prospetime. O explicatie ar fi ca la noi, orice dialog, chiar si despre vreme, ajunge in cateva minute la invinuiri reciproce, uneori cu caracter penal. Politicienii n-au cultura dialogului si confunda prezenta de spirit cu agresivitatea. Si-apoi, mai au o grija: sa nu le asocieze electoratul figura cu numele de multe ori tavalit prin scandaluri de coruptie. Vor sa apara ca niste frumoase fara corp. De parca asta ar fi problema noastra, a votantilor, cat de bine ii pica dungile de la costum lui X sau Y. Mai nimic din ce-i framanta pe votanti nu