Inaltate pe temelii dacice sau romane, in primii ani de crestinare a romanilor, refacute de cnejii transilvaneni dupa modele europene, bisericile-monumente istorice din Hateg, uriase dovezi ale etnogenezei si intemeierii statale, sunt lasate pieirii, in furia vanturilor si-a ploii, cu lacate grele pe porti. Fara tablite indicatoare, fara ghizi specializati, cu lucrarile de restaurare incepute si neterminate, cu acoperisurile sparte si usile balanganindu-se in tatani, fara sobe si lumina electrica, bisericile din Strei, Strei Sangeorgiu, Santa Maria-Orlea si Colt, din Pesteana si din Densus tremura ca niste vrabii la timp de iarna, inghetate in noroi. Angajamentele pline de ademeniri si de spume, rostite de mai marii politicii romanesti, nu ajung pan la ele. Mierea promisiunilor ascunde otrava si ceea ce ar trebui sa devina argument zdrobitor de vechime, de civilizatie si de stirpe nobiliara putrezeste la margini de drum. In vreme ce conducatorii de astazi ai tarii si ai Bisericii Ortodoxe se pregatesc sa inalte o catedrala a neamului si-a trufiei, cu preturi si jertfe exorbitante, bisericile-monumente istorice se pregatesc de obstescul sfarsit. Vine iarna, si sfintilor din biserici le ingheata lacrimile pe obraz.

Cea care spera: biserica din Strei

Biserica cea veche din Strei e la marginea satului. Dincolo de ea e doar campul. Deasupra cerul. De jos, din vale, batrana biserica pare ca sta sa zboare de pe colina ei acoperita cu ierburile toamnei. Urc spre ea, mai intai printre copaci, apoi printre cruci si prin paienjenisuri de flori taratoare, si pe masura ce ma apropii, biserica pare ca se strange in sine, parca se face mai mica, parca pietrele se inghesuie unele in altele. Ferestrele se subtiaza, arcurile ogivelor se strang, turla de piatra se ascute catre varf, ca si cum biserica s-ar teme si apropierea cuiva ar umple-o de spaima.

Pases