De cand ma stiu, am trait inconjurata de pisici. Mama crestea cel putin 3-4 pisici de diferite varste.
Cea mai mare bucurie a noastra, a copiilor, erau puisorii, din clipa in care se nasteau si pana cand erau daruiti (o parte) pe la vecini. Si eu, la casa mea, am crescut si cresc pisici, nici nu-mi pot imagina viata fara ele! Am preferat si prefer pisicile maidaneze, aparent modeste, dar mult mai apropiate de modul nostru de viata, cel al oamenilor simpli, obisnuiti. Nenumaratele lor calitati, unele chiar paranormale, nu le poti descoperi decat intr-o lunga convietuire cu ele, cu aceste fapturi fascinante cu ochi de... extraterestru!
Despre una din calitatile pisicii mele - pe nume Pusica - va voi povesti in cele ce urmeaza. In seara zilei de 4 martie 1977, stateam cu fetita mea la televizor, tocmai incepuse un film bulgaresc. Pusica mancase foarte bine, chiar peste masura, si se instalase in fotoliul ei preferat. Era liniste, se auzea doar televizorul. La un moment dat, pisica a tasnit din fotoliu ca din pusca, s-a catarat pe perdelele de la usa balconului, a sarit pe biblioteca, pe dulap. Apoi a inceput sa alerge intr-o goana nebuna prin tot apartamentul, mieunand infricosator, urland chiar. Initial, am crezut ca a turbat, ca e pe punctul sa turbeze, n-o mai vazusem in halul acesta in cei sase ani de cand o aveam. Am incercat s-o prindem, s-o luam in brate, s-o linistim. N-a fost chip. Dupa vreo 20 de minute, pisica a disparut. Am cautat-o peste tot, am chemat-o, nici un raspuns, parca ar fi inghitit-o pamantul (toate geamurile casei erau inchise). La putin timp, s-a dezlantuit cutremurul, un adevarat infern, despre care nu mai sunt in stare sa vorbesc. Dupa ce ne-am dezmeticit cat de cat din frica, primul gand a fost sa-I multumim lui Dumnezeu ca scapasem cu viata. Apoi, existenta noastra a inceput sa-si reia cursul si abia atunci am observat lips
