Lumea este „out of joint“, a iesit „din titini“, nu mai prezinta siguranta de sine si nici securitate, nu mai ofera stabilitate. „The time is out of joint“ inseamna intii disjunctia temporala, bresa, nisa care permite venirea spectrului, care face posibila bintuirea: „ça hante“. In locul ontologiei se instaleaza „hantologia“: „timpul este dezarticulat, destituit, decapsulat, dislocat, timpul este dereglat, depistat si haituit, el este deranjat“. Momentul spectral devine trasatura principala a modului nostru de a fi si de a ne raporta la univers. Fantomalul tine de insusi spiritul Europei si „insasi forma fenomenala a lumii e spectrala“. Iar spectralitatea depune marturie pentru o politica a „mostenirii“: trebuie asumata problema „vietii-mortii“, trebuie depasita opozitia comuna intre viu si mort.

Pentru Derrida, „a fi inseamna a mosteni“, sau a lasa mostenire, am spune. Noua asezare in lume presupune faliile, aparitia „vocii“ si senzatia ca sintem priviti de cineva-ceva pe care nu-l cunoastem indeajuns de bine, dar care revine in rarefierea si in dislocarile produse nu se stie cum, nu se stie cind, nu se stie de ce. Stim numai ca e in spiritul vremii ca lumea sa-si „iasa din titini“, din fire: „the time is out of joint“.

Am invatat de la Jacques Derrida ca in primul rind conteaza „diferenta“, ca trebuie sa fiu mereu atenta la Celalalt, oricare ar fi el. Ca violenta, politica sau nu, inseamna curajul de a locui in proximitatea limitelor si de a le interoga, de a „incerca“ permanent alte provocari. Dar si ca diferenta face posibil raportul de putere, diferenta face forta, iar nu forta – diferenta. Trebuie sa spunem „da“ alteritatii, sa spunem „Da nou-venitului, inaintea oricarei determinari sau anticipari, inaintea oricarei identificari“.

Orice ar fi Celalalt, Strainul, Oaspetele, Dusmanul, inventat sau nu, sintem datori sa spunem „Da“