Aproape niciodată somniferele pe care le iau nu-şi fac efectul. Angoasele mele reuşesc să iasă, în pijamale, din subconştient şi să anuleze cabotin diferitele concentraţii de ceva care se termină în "zepam" sau "cum" sau "nox" sau "nax". Este o boală planetară insomnia. Nici măcar aici nu sînt o excepţie. Uneori, şi aici clasic, aţipesc lîngă plodul meu, după ce, totuşi, citesc sau inventez o poveste. În funcţie de gradul de oboseală. Invenţia, vreau să zic. Orice regulă are şi excepţiile care să o confirme. Şi nu vreau să continui cu diverse cimilituri precum "la omul sărac, nici boii nu trag" sau "unde nu-i cap, vai de picioare" şi altele din aceeaşi familie spirituală. Dacă n-ai bani să faci ce trebuie de la început într-o casă, renunţă. Şantierele succesive, care dărîmă ce s-a construit anterior conduc viaţa spre coşmar, spre experienţa lui Sisif, trăită pe cont propriu. După ce am descoperit că prin transperantele vechi, de lemn, intră şi şuieră liber vîntul, iarna însăşi, după ce apa s-a infiltrat în măruntaiele casei şi am descoperit că nu aveam subfundaţie, hidroizolaţie ş.a.m.d., că nu sînt tiranţi, după toate şantierele anuale, am mai trecut prin unul de curînd. Să aibă asta legătură cu insomniile mele? }evile de căldură nu au fost bine calculate iniţial ca grosime, caloriferele ca randament, traseele nu au fost bine gîndite. Cu puţin înainte să se răcească afară şi pe datorie faţă de inginerul genial şi cumsecade, am schimbat totul. Viaţa a mai rămas să o schimb. În rest, totul este de ultima generaţie şi tehnologie în căsuţa mea. Această ultimă operaţiune din casa în care şi locuiesc a fost devastatoare. La propriu şi la figurat. Pereţi găuriţi, trasee modificate, alte găuri rămase la vedere pînă la adîncile mele bătrîneţi, dacă le mai apuc, desigur, tone de moluz şi de praf care au intrat peste tot, în cărţi, în şifoniere, suflete, nări. În fine, du