Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei decenii dew critică (II)

Publicat in Romania Literara, miercuri 24 noiembrie 2004 ·

O altă chestiune pusă pe tapet într-o originală manieră de către Ion Bogdan Lefter este cea a cronicii literare. Să precizăm că tratarea ei are loc într-un climat umoral, cel de atracţie-repulsie, precum al unei mari iubiri ce se teme de consecinţele sale, drept care se suspectează şi chiar se reneagă nu fără un tîlc masochist: "De cînd am început să scriu critică literară, se confesează criticul, am avut faţă de specia cronicii un sentiment contradictoriu: de atracţie şi totodată de inconfort. June debutant într-ale meseriei, mi-a plăcut să comentez cărţi noi, să le analizez pe scurt, să le evaluez. Poate că dintr-un impuls mimetic, fiindcă îi citeam cu atenţie pe profesioniştii momentului, sau că poate că mă va fi influenţat însuşi prestigiul naţional al genului (dacă nu cumva o fi fost la mijloc şi - iertat să fiu - vreun strop de... genuină vocaţie!)". Speţa e concomitent admirată şi cîrtită. După ce ni se vorbeşte cu emoţie gîtuită despre "instituţia" cronicii literare, care a avut pe meridianul nostru un rol "cu totul special" şi căreia ar merita să i se consacre "o carte întreagă", al cărei producător s-ar afla cu siguranţă "într-unul din punctele fierbinţi ale analizei spaţiului cultural autohton, a evoluţiei lui şi a mentalităţilor care-l definesc", Ion Bogdan Lefter nu ezită a întoarce foaia. Ne asigură că a găsit calapodul cronicii "constrîngător", "prea îngust", aservit (de ce oare?) "clişeelor obligatorii ale evaluării". Suspiciunea ia o savuroasă turnură metaforică: "Mi s-a părut întotdeauna că prea mult din Ťrealitateať, din Ťadevărulť, din substanţa unei cărţi rămîne pe dinafara articolului de revistă, obligat să joace între limite date, ca un fel de Ťformă fixăť, miniaturală a criticii (ca sonetul, bunăoară, care, cu oricîtă virtuozitate ar fi practicat, nu poate ieşi din cele paisprezece versuri!)". Apreciată astfel în condiţia sa, cronica e ur

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan vine cu „interpretarea” lui: Decizia Curții de Apel Ploiești este una „eronată”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, care candidează ca independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a afirmat joi că decizia Curții de Apel Ploiești este una „eronată”, ce poate să fie întoarsă de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Cit

Lista zonelor din județul Constanța unde se întrerupe furnizarea energiei electrice vineri, 25 aprilie 2025

Ziua Constanta acum 4 ore
Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de si

„Vladimir, OPREŞTE-TE!” îi cere Trump lui Putin, într-o critică rară, după atacul mortal din Kiev

News.ro acum 10 ore
Preşedintele Donald Trump a i-a adresat joi lui Vladimir Putin o rară şarjă critică, cerându-i liderului rus, într-o postare cu litere mari pe Truth Social, să se „OPREASCĂ!” după cel mai grav atac rusesc de anul acesta asupra Kievului, capitala Ucr

Anunțul premierului Marcel Ciolacu Sâmbătă, 26 aprilie 2025, zi de doliu național în memoria Sanctității Sale Papa Francisc

Ziua Constanta acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că sâmbătă va fi zi de doliu național în România în memoria Sanctității Sale Papa Francisc, arătând că acesta este o „decizie ce arată respectul profund pentru pentru deschiderea totală și căldura arătată permanent

CFR Cluj a dezmembrat-o pe Farul în semifinalele Cupei României. Finală cu Hermannstadt, pe 14 mai

Adevarul acum 4 ore
În Gruia, joi seară, CFR Cluj a dispus cu 4-1 de Farul, în semifinalele Cupei României la fotbal. În ultimul act, pe 14 mai, la Arad, echipa lui Dan Petrescu se va duela cu Hermannstadt, care a dispus, cu o zi înainte, de Rapid, scor 2-1, în prima s

Alina Gorghiu, despre decizia Curţii de Apel Ploieşti: Povestea de azi este despre cum un judecător neprofesionist decredibilizează întregul sistem de justiţie. CCR nu se supune legii contenciosului administrativ

News.ro acum 5 ore
Fostul ministru al Justiţiei Alina Gorghiu spune că decizia de joi a Curţii de Apel Ploieşti, care anulează hotârârea Curţii Constituţionale privind anularea alegerilor prezidenţiale, este despre cum „un judecător neprofesionist decredibilizează înt

Atac cu cuțitul într-un liceu din Franța: Un elev a fost ucis, iar alți trei răniți

HotNews acum 9 ore
Un elev de 15 ani a fost reținut în atacul care a făcut patru victime la liceul Notre-Dame-de-Toutes-Aides din orașul francez Nantes, relatează The Guardian. Unul dintre elevii care a fost înjunghiat a murit. Atacatorul a înjunghiat patru persoane î

Minivacanța de 1 Mai – CFR Călători introduce trenuri suplimentare către Litoral. Cel mai lung traseu este de 20 de ore

HotNews acum 11 ore
CFR Călători anunță că timp de zece zile vor circula din câteva orașe mari ale țării trenuri suplimentare spre Constanța și Mangalia. Unele vor circula începând cu data de 25 aprilie, iar ultimele vor pleca pe 4 și 5 mai. Compania recomandă călători

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 25 aprilie, de la ora 20.00

Gandul acum 4 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde jurnalistul Ion Cristoiu și analistul geopolitic Dan Dungaciu disecă cele mai fierbinți evenimente interne și internaționale ale săptămânii! Cu o combinație unică de experiență, perspic

Soţia şi copilul fotbalistului ecuadorian Jackson Rodríguez, răpiţi în timpul unei spargeri / Jucătorul s-a ascuns sub pat

News.ro acum 8 ore
Soţia fotbalistului ecuadorian Jackson Rodríguez şi copilul lor în vârstă de doar 5 ani au fost răpiţi miercuri, când bărbaţi necunoscuţi au pătruns în locuinţa lor în căutarea fundaşului echipei Emelec. Jucătorul le-a spus anchetatorilor că s-a asc

Vremea

București
acum

14°
vin.

11°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

11°/17°
lun.

7°/16°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

10°/18°
dum.

6°/15°
lun.

4°/16°
Constanta
acum

vin.

9°/25°
sâm.

13°/16°
dum.

10°/13°
lun.

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

11°/23°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/16°
lun.

6°/18°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

8°/15°
lun.

12°/18°