Eseuri critice, înşelător titlu, odată ce nu critice, cât confraterne sunt eseurile poetului Ilie Constantin, ce-şi subintitulează, de altminteri, volumul Comentarii. Cu o singură excepţie, a primului medalion, toate celelalte crochiuri ale primei părţi a lucrării - cea de a doua e alcătuită din note de lectură din Balzac, Gide, Mauriac - aparţin liricii naţionale, într-un fel de istorie a poeziei româneşti, plecând de la Ion Budai-Deleanu şi Ion Heliade Rădulescu. Şi trecând prin Eminescu, şi Macedonski, cu un popas prin Arghezi, către poeţii precedând generaţia şaizecistă - Eugen Jebeleanu, Maria Banuş.

Focalizată este, în grosul ei, generaţia căreia chiar Ilie Constantin i-a aparţinut, aceea a ieşirii din tenebrele proletcultului. Sunt pagini ale unui bun cunoscător, comiliton, martor al unor ani care astăzi interesează istoria literară, fie şi sub un raport ce iese din sfera preocupărilor autorului, a revizuirilor. Optica cercetării lui Ilie Constantin focalizează elementul de continuitate, respectiv efortul de legătură cu lirica interbelică pe care l-a efectuat generaţia şaizecistă, strădania acesteia de a merge mai departe chiar, cu rezultatele obţinute, nu puţine notabile, canonizate, de altfel...

Circumstanţele în care s-a produs această descleştare a liricii, - pe etape şi cu accidente pe parcurs, până acolo unde s-a creat impresia că, spre deosebire de proză, lirica fusese lăsată de capul ei, dar şi să se descurce singură, s-au discutat mult în ultima vreme, eseistul a socotit că nu are a stărui asupra acestui capitol, dat fiind şi anii lungului său exil, alţii puteau fi mai informaţi. Pe Ilie Constantin l-a atras studiul substanţei poetice, pe profile, a unei epoci scurte, dar care a înzestrat lirica română cu o serie de personalităţi şi, în opinia sa, cu un set de remarcabile izbânzi. El însuşi s-a situat printre fruntaşii a