Apărut în 1995 la Editura Est, al cărei patron era un editor francez, romanul Saludos al singularului şi singuraticului Alexandru Ecovoiu şi-a creat deja o istorie proprie. A mai fost reeditat de două ori: o dată de clubul, "Prietenii cărţii"; altă dată, în 1999, la Editura Gramar, în colecţia celor mai bune o sută de romane româneşti din toate timpurile. A fost tradus în germană (1999) şi în franceză (2000). Editura Polirom îi pregăteşte pentru acest sfârşit de an o nouă apariţie. E o carte de excepţie, a cărei fişă de notorietate se va îmbogăţi cu siguranţă.

Romanul Saludos debutează, într-o notă obişnuită, ca o mărturisire făcută de un personaj misterios unui martor, întâlnit într-un bistrou de pe Rue de la Huchette, martor aflat la Paris pentru a realiza un album de fotografii cu statuile oraşului. Un fotograf, care nu e decât un avatar al scriitorului, devine confesorul ales, chiar neliniştit de acest sentiment al alesului. Mărturisitorul se dezvăluie treptat, cum e firesc, şi se transformă dintr-un necunoscut obscur şi modest (ca înfăţişare) într-un personaj excepţional, implicat în cele mai neobişnuite întâmplări, depozitar al unor secrete nebănuite. Tensiunea naraţiunii este întreţinută tocmai de aşteptarea ca istorisirea să dezvăluie secretul mereu amânat. Necunoscutul se dovedeşte a fi un anume Sey Mondy, care se considera Cetăţean al Lumii, deci nu era - cum s-ar putea crede - nici francez, nici britanic, nici altceva, o reeditare - s-ar putea zice - a Jidovului rătăcitor. E, după cum îl recomandă naratorul, Marele Călător, Ultimul Pribeag Adevărat. Avem astfel semnalul foarte clar al unei alegorii narative chiar din pragul intrării în text. Sey Mondy ştie lumea, e un mondialist în sensul îmbrăţişării totalizatoare a lumii, dar un anti-globalist. De patruzeci de ani e tot pe drum, a făcut înconjurul lumii de mai multe ori, fiind înscris l